Me Too?! Nu!

Majoritatea femeilor care fac parte din cercul meu social au experimentat abuzul sexual pe stradă, în lift, în mijloace de transport, la ginecolog, la înot, la psiholog, în cercul de prieteni al părinților, ai prietenilor sau ai lor, atunci când au crescut, în vecini, în familie sau la meditații.
Pe atunci, femeile de acum erau copile, erau adolescente sau probabil mult prea tinere și lipsite de experiență pentru a conștientiza, faptul că, nu ele sunt de vină pentru abuzurile suferite. Nu ele le-au provocat!
Unele au reușit să se apere, altele, nu. Au înghițit abuzul pentru că ele credeau că poate au făcut ele ceva, le-a fost rușine să vorbească cu cineva despre asta. Le mulțumesc mult că au vorbit cu mine despre necazul lor. Confesiunea lor este în siguranță pentru totdeauna. Le-am oferit suport, empatie și uneori, am plâns cu ele...
Absolut, nu am scăpat nici eu de tot felul de scelerați care și-au încercat norocul cu mine, însă, în cazul meu, demenții cam au dat-o în bară pentru că eu devin feroce atunci când cineva pune mâna pe mine, fără acordul meu, chiar dacă acel acel om este femeie, bărbat sau reprezintă o autoritate: medic, profesor, popă sau altceva...
Uneori avem neșansa să ne întâlnim pe stradă, la școală sau în alte locuri, pe care le frecventăm, cu acești demoni! Reacționează! Se tem! O spun din experiență...
Prima oară! Atunci când eram copil, o dată pe la 10 ani și a doua oară la 12 ani, doi moși împuțiți, cam la 55-60 ani, au încercat să mă pipăie... Desigur, eu eram de vină că în primul caz aveam pantaloni scurți, eram tunsă băiețește, fără țâțe, fără cur, păream un băiețel simpatic care stătea pe bancă și citea. Moșul libidinos, s-a așezat pe bancă și m-a întrebat dacă-s cu mami, gen. I-am spus că e la piață și vine imediat. Ea era la serviciu, biata, tata la fel... Se dă mai lângă mine și mă întreabă ce citesc. Îi răspund frumos, că așa eram educată, rău au făcut ai mei că m-au educat dar a început să îmi treacă! Ei bine... Moșulică, tupeist, îmi pun mâna pe picior și mă mângâie! În secunda doi i-am prins palma si i-am întors-o în exterior si apoi i-am futut o carte peste fața roșie de excitare! Cartea era foarte groasă si confectionată din carton tare! Strigoiul de Agârbiceanu se numea. După ce l-am pocnit, am fugit spre copiii care jucau sotron la câțiva pași de mine și le-am spus că moșul nu mă lasă în pace și toți copiii au început să alerge cu bâtele si să dea cu pietre după el! Eram uniți și la prostii și la rău. Nu le-am spus alor mei nimic, de teamă să nu mă certe...
A doua oara la 12 ani, nenea portarul de la fabrica unde lucra mama atunci, un gras împuțit de vreo 120 kg, scuze dar sunt nervoasă pe el, cam la 57 ani, atunci când am trecut pe lângă el, mi-a ținut calea și mi-a băgat mâna între picioare! Da, așa a făcut! I-am futut si ăstuia un pumn în plex de l-am dat cu capul de gem, i-am futut un picior în tibie și i-am dat un cap în gură! Atât! Stiu, vi se pare ireal ca un copil să reacționeze dar pentru asta, mulțumesc tati! El mă învățase să mă apar și mi-a povestit despre pedofili. Norocul meu, altfel credeam că trebuie să stau că e om mare și că oamenii mari au voie să pună mâna pe mine! Eram liniștită dar și când îmi sărea muștarul mă transformam într-un băiețoi rău!
A urmat adolescența și studenția, mereu cu spray paralizant la mine, amenințam cu prietenii pe care mi i-am făcut și așa scăpam de viol... Veselie, nu? Mai o palmă peste fund pe stradă, mai un compliment: „ A mică, ce te-aș fute în cur! Ce bună ești! Când crești mare să vii la mine să te învăț, da?!” Asta strigau unei copile de 15-18 ani, una care era androgină, 43 kilograme cu tot cu saboți... Acum îmi strigă că m-ar linge în pizdă! Genial, doar atâta poți?
Exact așa le răspund! Rămân fără cuvinte...
Nu se așteaptă să reacționez! Scelerații ăștia erau tați de copii și soții ideali. Sunteți nebuni? Aveau peste 30-40-50 de ani și strigau așa ceva după un copil de 15-17 ani! Pedofili în serie!
Societatea românească este bolnavă și plină de obsedați sexuali, ăștia sunt bărbații români. Vai, lăsați, nu vă simțiți lezați, că nu am zis toți, foarte muți, majoritari. Cei normali sunteți atât de puțini încât nici nu prea vă vedeți și nu prea contați. Regret, așa e!
A treia oară
Aveam 24 ani, am mers acasă la o colegă de serviciu să achiziționez un tv color la mâna a doua și un decodor HBO. Mi-a dat tata banii, urma să-l rog pe soțul colegei mele să-mi pună tv-ul într-un taxi iar tata să mă aștepte în fața blocului. Ajung la om, care era acasă cu copilul care avea 5 ani, colega era la o formare. M-am simțit oarecum incomod, cred că vocea interioară mă avertiza, pentru faptul că ea nu era acolo și de atunci nu mai fac greșeli de acest gen să nu mă asigur că femeia este acasă, nu să presupun că este și să nu mai merg pe buna credință a unui bărbat, prea puțini au credință, dacă are avea, nu s-ar întâmpla și acum nu vă povesteam. Buuun. Mai departe... Intru în casă, soțul colegei era un om jovial, foarte amabil, aveam impresia pe atunci că-i om serios, ne stiam bine de peste 6 ani. Îmi arată trei televizoare, mă decid la unul, îmi face un preț și îmi face o reducere la decodor. Îl sun pe tata de pe fix, atunci, doar ăia din înalta societate aveau mobil, gen Frații Cristescu, îi expun situația și îi spun că atunci când plec îl sun să coboare. Stăteam la 10 minute de ei. Cel mic mă roagă să-l ajut la ceva joc de al lui, el aduce ceva suc si sneckuri si ma invita sa „bem adalmasul”... Nu mi se pare nimic ciudat, eram tare prostănacă și credulă, mă întreabă de iubitul de atunci, bla, bla, bla... când, deodată, se repede la mine să mă pupe, în fața copilului care se juca în fața noastră pe covor... L-am împins rapid și m-am mutat pe covor l-am pupat pe cel mic, i-am spus că plec și am iesit pe ușă! M-am pisat pe teveu si pe decodor! Am ajuns acasă turbată! L-am luat pe tata în bucatarie si i-am povestit aventura. Mi-a spus să mă calmez că-l rupe cu bătaia dacă mă mai deranjează și să stau calmă că nu va mai încerca niciodată! Ne-am dus la Metro si mi-am luat teveu color nou iar decodor am primit cado de ziua mea de la un amic. După câteva zile mă întâlnesc cu colega. I-am spus doar că am fost pe la ea, atunci când sotiorul ei a omis să îmi spună că nu-i acasă, că a fost o gazdă proastă și să-l educe dacă nu vrea să-l ia dracu! A înțeles imediat și mi-a zis că rezolvă. A rezolvat în felul ei, biata. Femeia mai stat vreo 4-5 ani cu el si apoi a divorțat! Nu avea cu cine! Tipul era, se pare, un obsedat, un bou care se dădea la toate muierile... Unii nu au leac! Avea pe atunci vreo 44 ani. L-am întâlnit după câțiva ani pe stradă și i-am spus că a scăpat nebătut doar că era copilul, altfel, îl aruncam de la etaj! Am plecat și l-am lăsat acolo, siderat! Nebună, nu?!
Au încercat diverși să mă terfelească dar m-am revoltat cu orice risc! Știu, sunt nebună! Mai demult nu păream dar eram și atunci. Acum, chiar sunt, se știe, mai mult ca oricând! Grijă mare! Încerci să mă atingi, te rup în două, te spurc, te fac de căcat! Stai în banca ta, eu nu voi tolera să fiu în poziția de femeie abuzată pentru că pot să mă apăr și le voi învăța și pe altele să poată! Să învețe să se apere de libidinoși și de demenți ca și voi, cei care nu-și rezolvă problemele psihice! Marș, mă! Jegurilor! Pentru asta, mulțumesc Mami și Tati, pentru că m-ați învățat să mă apar și să spun, NU! Pentru că m-ați învățat să țip, să lovesc, să cer ajutor și să nu îmi fie rușine de asta! Ah, da, să nu mă simt vinovată pentru ce au făcut alții! Merci! Eu am mai învățat să-i fut în gură pe toți cei care au curajul să judece femeile și băieții care acum scriu pe Fb povestiri terifiante si una dintre cele mai terifiante povestiri este despre profesorul Pruteanu, cel care abuza verbal studentele! Despre asta, într-un număr viitor. Am citit cu tristețe despre abuzurile sexuale ale unui artist! Asociația culturală din care făcea parte l-a concediat! Bravo!
Au mai fost în viața mea si alte povesti pe parcursul evoluției mele, de la stadiul de copil la ditamai muierea, care se puteau sfârși prost, dacă nu mă învățau ai mei cum să mă descurc... Poate vă mai povestesc câte ceva dar să nu credeți că mă laud prea tare cu asta! Urăsc violatorii! Urăsc pedofilii! Urăsc abuzatorii pe post de profesor, medic, psiholog, părinte, rudă, vecin, prieten, coleg, om străin... Nu sunt afectată, doar extrem de revoltată pe această societate de căcat care judecă pe cine nu trebuie, în loc să-i fută în gură pe abuzatori! Ăștia sunt imediat sub cei care v-au violat sau abuzat! Vă jignesc cu o plăcere sadică! Retardați funcționali!
Sunteți niște larve ce stați pe căcat! Nimeni nu are destule cuvinte în vocabular să vă jignească! Să nu uitați asta!

Fetelor, baieților, nu sunteți de vină, fiți puternici, există și oameni buni, normali și empatici. Sunt pe aici! Mă vedeți? :)

Povestea unui viol în grup...

Aveam 21 ani, studiam deja de trei ani Psihologia. Eram tânără, frumoasă, delicată și încrezătoare... Credeam că oamenii sunt faini, așa cum eram eu! Căcat! Într-o dimineață, realitatea crudă a sunat la ușa mea cu o farfurie de prăjituri în mână. În pragul ei era o fostă colegă de generală al cărui frate, campion la tenis de masă, a ținut un chef de ziua lui acasă. Trebuia să fiu și eu acolo dar m-am răzgândit și am fost în altă parte. Am stat vreo două ore și apoi am venit home. Noroc chior!

Am invitat-o pe drăguța mea colegă în casă și ea a început să îmi povestească ce se petrecuse după petrecerea de pomină la care, se pare, au fost prezenți toți golanii zonei... 
Victima violului, o fata de 18-19 ani, fata unei doctorițe dintr-un oraș mic din apropierea orașului Timișoara și a unui cunoscut inginer din Timișoara, o tânără din lumea bună, o fată la care jegurile care au violat-o știau că nu pot ajunge. Din păcate, avea o reputație destul de proastă... 
Domnișoara, fiind o tânără răsfățată  și de bani gata, a experimentat un stil de viață mai libertin, un stil de viață pe care ea îl trăia din plin,  asumat, însă, asta nu cred că dă dreptul nimănui să o terfelească și să o violeze, zic. Acum, în zilele noastre, femeile trăiesc așa, „liber”, măritate fiind, pe astea nu le mai judecă și nu le mai are nici dracu grija! E măritate, bre! Se ascund bine după nădragii fraierului soț. Au ele grija altora, gen... Să revenim! 

Colega mea mi-a spus că în dimineața ce a urmat după acea noapte de chefuială, o prietenă de a ei a plecat de la petrecere cu un tip de care-i plăcea de ceva vreme și a mers în apartamentul lui... Individul a fost călăul ei!

În timp ce practic cei doi  făceau amor, ușa camerei se deschide brusc și în cameră intră încă 6 „bărbați”. Ei bine, din acel moment, pentru biata fată a început cel mai negru coșmar...  Fata a fost violată cu complicitatea celui în care a avut încredere,  a fost bătută, trasă de păr, umilită și supusă la cele mai inimaginabile „fantezii sexuale” de către acești șapte bravi reprezentanți ai bărbaților. La final s-au pișat pe Ea! Jegurile!

Normal, a urmat linșajul social al gloatei, inclusiv al prietenilor ei, al vecinilor și al acestei societăți de căcat în care cică ne-am „dezvoltat”...

Unul dintre violatorii ăștia de căcat a fost în clasă cu răposatul meu frate, acest individ jegos trăiește și fratele meu, un om frumos, care acum este în pământ! Un vierme de  teapa ăstuia, nu a fost niciodată bolnav, nu a avut probleme, oamenii buni,  trăiește bine-merci! Am cunoscut zeci de oameni buni care au murit de tineri sau se zbat în greutăți! Jegul ăsta umblă fălos prin zonă!

Din povestirile victimei către colega mea, am aflat că jegul ăsta suprem, rahatul ăsta cu ochi, a dat dovadă de o cruzime ieșită din comun și deși era cel mai tânăr dintre ei, având doar 19-20 ani, el a dirijat și instrumentat acest viol...

Din cauza acestei judecăți strâmbe a gloatei și a acestei societăți murdare și tulburată psihic, prinsă în cutume și credințe de căcat, fata aceasta nu a îndrăznit să-i reclame la poliție pentru că în această societate poliția este de partea violatorilor, ei fiind cei care încearcă din răsputeri să de determine să nu depui reclamație că na, oricum ți-ai căutat-o dacă te-ai dus să te fuți cu unul de care ți-a plăcut, da?! A, dar poate te-ai dus doar să te pupi cu el și să te țină în brațe... Nu se pune? Trebuie să te fuți doar că ai intrat în casa la unu?! Aha, mă întreb, dacă tot ai fost tâmpită și ai intrat într-o casă, trebuie să-i satisfaci și pe prietenii ăluia cu care ai intrat?! Du-te dracu!

Fata respectivă a reușit să-și continue viața, a studiat Facultatea de Jurnalistică, sper că acum este bine și că nu crede nici măcar o clipă faptul că ea este de vină pentru  tot ce a trăit în urmă cu 22 ani. 
Violatorii umblă liberi pentru că societatea preferă să condamne victima, în loc să o ajute...

Aroganța fostului coleg din clasa fratelui meu mă calcă pe nervi și acum! Îl privesc în ochi de fiecare dată, atent și fix! Nu are curajul să mă privească, mă evită! Știe  clar că știu despre viol și știe că-l detest! Te detest, criminal ce ești, pe tine mai mult decât pe toți ăia cu care ai violat! 
Da, după 22 ani un viol nu mai poate să fie dovedit dar Dumnezeu știe ce ai făcut și este de ajuns, zic...

Nu ți-am scris numele și nici nu mă cobor să o fac dar lumea deja te recunoaște în povestirea mea... Oare de ce?! 

Povestea unei crime...

Acum  aproape un an, mai precis în data de 8 noiembrie 2016, un om, pe care-l cunoșteam de peste 22 ani, a fost ucis de o domnișoară cu care avea o relație amoroasă. Trist...
Într-o perioadă am fost buni amici, apoi ne-am luat cu viața și ne mai întâlneam, întâmplător, pe la evenimente, prin oraș, mereu în fugă, ba unul, ba celălalt... Timpul... 

Oare, acolo unde se duc cei plecați brusc din această lume este timp?! Ore întregi m-am gândit la el și la ce a determinat acest tragic sfârșit al lui... Putea să fie evitatată nenorocirea? Da! Cu siguranță! 
Alegerile noastre ne determină viața pentru că suntem suma alegerilor noastre. Oamenii pe care-i alegem să ne stea alături, cercul social, obiceiurile pe care le avem, toate acestea ne pot duce către un astfel de deznodământ. Ei, Doamne, Doamne, de-ar sti omul ce-ar pati dinainte s-ar pazi. 
Cea care a ridicat cuțitul asupra lui Dan avea, probabil, o predispoziție majoră spre agresiunea fizică. Era modalitatea ei de a gestiona conflictele, probabil, presupun, fata având în familia de proveniență astfel de modele... Ea a făcut un copy-paste al unei atitudini văzute frecvent în familia ei,  acolo unde partenerii, bănuiesc,  se certau și agresau în fel și chip. Dialogul, comunicarea și respectul reciproc fiind niște concepte necunoscute... Toleranță scăzută la frustrare și educația precară, posibilul abuz fizic suferit în copilărie și adoleșcență sunt iarăși factori care pot sta la baza unui comportament deviant ce a transformant-o în criminal cu sânge rece. 
„Unii indivizi decid sa comita o crima si planifica în avans fiecare pas, pentru a creste sansele de reusita si a reduce riscurile; acesti indivizi sunt cei care fac o alegere clara a actiunilor lor; Altii, comit crima din impuls, furie, teama. Pentru altii, crima este un stil de viata care le ofera mari recompense, admiratie si exaltare...” 
În acest caz, crima a fost săvârșită din impuls, furie și frică! Frica de abandon și frica de a se întoarce la sărăcie, probabil, au dus la această situație de criză, greu de gestionat de către o adoleșcentă cu un comportament deviant, având în vedere istoricul ei de viață... Faptul că ea a ales să fugă de acasă și să trăiască cu un bărbat cu mult mai în vârstă decât ea, spune multe despre relația defectoasă dintre copilă și tatal ei biologic, care, probabil că a abandonat-o sau a determinat-o să plece de acasă din cauza unui comportament agresiv repetat și îndreptat spre ea sau alți membrii ai familiei. „Crima este un raspuns la un factor traumatizant pe care nu il mai pot tolera. In cazul adolescentilor imaturi si narcisisti, apare obsesia. Deprivati de dragoste sau recunostinta, se simt justificati sa foloseasca violența. Copiii neglijati sau abuzati sunt mai predispusi comiterii de crime pe parcursul vietii. In mod similar, abuzul sexual in copilarie duce, de multe ori, la transformarea victimei in agresor odata cu atingerea pragului de adult. Neglijarea si abuzarea copiilor persista de multe ori de-a lungul multor generatii; astfel, ciclul de abuzuri, sociopatie si crime se repeta.”

Oamenii se nasc infractori din cauza genelor sau devin infractori în urma circumstanţelor şi a educaţiei din copilărie? 

Aș vrea să punctez faptul că un comportament criminal nu are loc întîmplător în spaţiu şi timp: pot fi identificate şi spaţii de mare risc. Într-un mod similar există indivizi de mare risc; stilul de viaţă este conceput ca influenţînd expunerea la timpi, spaţii şi persoane. De aceea, conform abordării situaţionale, infractorii sunt, într-o oarecare măsură, raţionali în planificarea şi executarea actului. 
Femeile criminal nu au un nivel bun empatic; prin urmare, ele nu prezintă acea capacitate care să le permită comunicarea implicită cu celălalt, rezolvarea situaţiilor conflictuale printr-un stil integrativ de negociere...

Ceea ce a mai determinat și favorizat actul criminal este: 

- Structura sa psihotică;

- Structura nevrotică;

- Stimulul, contextul, care a favorizat trecerea la act

„Iubirea nu a ucis niciodată. Numai oamenii ucid în numele ei.” Liviu Rebreanu

Notă: Tânăra care l-a ucis pe omul de afaceri Dan Ardelean a fost condamnată la 11 ani de închisoare. Bărbatul în vârstă de 48 ani a fost înjunghiat, pe 8 noiembrie 2016, cu mai multe lovituri de cuțit de către tânăra sa iubită, o fată de 18 ani. Cristina Răceanu a fost trimisă în judecată, iar magistrații Tribunalului Timiș au condamnat-o la unsprezece ani de închisoare cu executare. În plus, tânăra va trebui să plătească familiei victimei daune morale de 100 mii euro și peste 3000 lei cheltuieli de judecată către stat. Sentința a fost însoțită de interzicerea unor drepturi, dar și de decizia de a i se preleva acesteia probe biologice pentru introducerea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Scrisoare către un prieten virtual

Prieten drag, oamenii nu ne pot folosi, umili, jigni, decât dacă noi le permitem să facă asta. Fiind un om tolerant și sensibil, vei avea dezamăgiri, mai ales dacă le dai anumitor oameni o valoare pe care nu o merita. Dacă-i pui pe un plan foarte înalt, ei nu pot sta acolo pentru că nu au cum, nu au calitățile respective.
Fericirea este o pasare după care alergăm cu toții. De fapt, fericirea stă în lucruri mărunte iar cel care a spus asta este un mare înțelept.
Singurătatea. Toți suntem singuri. Venim singuri și plecăm tot singuri. Între cele doua evenimente ne umplem viata cu oamenii care ne-au fost dați de Dumnezeu să putem învăța lecții de viață. Pe unii i-am ales atunci când eram în cer (mama, tata, bunicii, frații) iar pe alții i-am ales prin liber arbitru.
Privește pe geam. Ce vezi?! Tu, unde ești?! Poți să vezi ce este afară?! Poți auzi râsetele copiilor?! Te poți plimba prin zăpadă, fără se te uzi la picioare?! Îți poți permite să locuiești într-o casă, apartament, garsonieră?! Ai avut ocazia sa poți studia, sa mergi la școală, să mergi în vacanțe? Deschide frigiderul și vezi, poți să îți pregătești micul dejun?! Poți citi mesajul meu de la un PC sau telefon? Faci meseria pe care ți-o dorești?! Dacă ai răspuns pozitiv, măcar la una dintre întrebări, atunci, cred ca ai multe motive sa te numești drept un Om Fericit...

Adevărata fericire este să-i faci fericiți pe cei din jur, nu contează dacă-i cunoști sau nu. Succes!

Cu drag, o prietena virtuala

Autor: Codruța C

Frica de întuneric

Majoritatea copiilor dezvoltă frică față de anumite obiecte sau situații și acest lucru este normal având în vedere că ei se află în etapa de descoperire a lumii din jur. Manifestarile celui mic, plânsetele, strigătele în noapte, teama de a mai merge la culcare singur, de a ramâne în cameră, toate acestea pot perturba atât ție, cât și lui viața. O poveste terapeutica prin care îi prezinți în mod diferit întunericul, într-o manieră prietenoasă, îl poate ajuta să depășească această frică. 

„A fost odată un baiețel căruia îi era tare frică de întuneric. De fiecare dată când se lăsa seara și mama lui îi pregătea patul de somn, copilul începea să plângă. Știa că iar o să fie singur, în întuneric. Chiar dacă părinții îi lăsau veioza de lângă pat aprinsă, chiar dacă stăteau cu el până când se așeza în pat, de fiecare dată se trezea în somn cu lumina stinsă și începea să țipe. Adormea numai când ajungea iar în patul părinților și dormea cu ei. Dimineața, trezirea copilului era un adevărat coșmar pentru toți. Părinții erau obosiți, iar cel mic nu reușea să-și deschidă ochii și să-l alunge pe moș Ene. Într-o noapte, când copilul iar se trezi din somn speriat că e singur în intuneric, nu mică i-a fost mirarea să observe o mică steluță pe cer, de pe geamul din cameră. O steluță care strălucea și părea că vrea să vorbeasca cu el.
-    De ce ți-e frică de întuneric? Îl întrebă steluța pe copil.
-    Pentru că pot să apară monștrii și să-mi facă rău, răspunse copilul.
-    De ce ar vrea cineva să-ți facă ție ceva rău? Ai greșit cu ceva?
-    Nu, părinții chiar îmi spun că sunt cuminte, la fel și ceilalți, mă laudă, spuse copilul.
-    Și atunci de ce crezi că ți-ar vrea răul cineva în noapte?
-    Nu știu.
-    Noaptea n-ar trebui să-ți fie frică deloc, chiar dacă este întuneric. Soarele e obosit după o zi întreagă de muncă de aceea se duce la culcare, deodată cu tine. Însa el își lasă paznici vrednici pe cer care să-i ajute pe oameni să se descurce în noapte, spuse steluța. În plus, fiecare dintre noi, steluțele de pe cer, suntem noapte de noapte alături de copii, să le veghem somnul și să avem grijă ca nimic rău să nu li se poată întâmpla.
-    Tu ești prietena mea? Întrebă copilul. Ți-a cerut Soarele să ai grijă de mine?
-  Sigur că da, răspunse steluța. Numai că tu, de fiecare dată ești atât de fricos și înspăimântat când rămâi singur în noapte, încât nu te-ai uitat măcar o dată pe cer să vezi că eu apar de fiecare dată ca să te protejez și să-ți fiu aproape. I-am spus Soarelui de frica ta și astfel mi-a dat în această seară puterea de a vorbi. Și vreau să-ți spun că nu trebuie să-ți fie frică noaptea. Eu voi fi mereu lângă tine și-ți voi veghea somnul. Eu îți voi fi aproape și-ți voi aduce numai vise frumoase și liniștite. Chiar dacă în celelalte seri n-am să-ți mai pot vorbi, spuse steluța, să știi că tu poți să-mi spui  orice. Te voi asculta și-ți voi răspunde prin licăririle mele.
-    Asta înseamnă că suntem prieteni? Întrebă copilul.
-    Cu siguranță, da.
-    Pentru totdeauna?
-    Da, răspunse steluța.
-    Și vei fi mereu lângă mine seara?
-    Exact. De aceea atunci când simți că îți este frică în intuneric, amintește-ți că eu sunt lângă tine și am grijă de tot ce ți s-ar putea întâmpla. Și acum, fugi la somn. Mâine mergi la grădiniță.
-    Îți mulțumesc că ești lângă mine. Promit să încerc să nu-mi mai fie frică de întuneric, spuse copilul.

Din acea seară, copilului nu i-a mai fost frică să meargă la culcare. A cerut chiar să i se inchidă veioza pentru a putea vedea mai bine pe geam, steluța. Îi spunea în fiecare seară somn ușor, înainte de a-i transmite câteva din gândurile lui. Îi povestea faptele bune pe care le-a făcut pe parcursul zilei, își recunoștea greșelile și adormea apoi împăcat că are un prieten care îl poate proteja indiferent de ce s-ar putea întâmpla.”

Sursa: Sunt părinte.ro.

Foto: houzz.com

Vremuri mocirloase, mon cher...

Persoanele care se bălăcesc în mocirlă, trebuiesc lăsate acolo, să se scufunde cât mai adânc în ea!

Omule drag, să nu cumva să-i scoți de acolo! Nu le întinde mâna! Nu! Nu! Nu! Te vor împroșca cu noroiul lor mizerabil, scroafele și porcii!
Trăim vremuri în care, unora, ideea de a sta în mocirla li se pare extrem confortabilă. De aceea, ei preferă să se complacă în această situație degradantă, dorind să rămână în acest stadiu de mocirlă a spiritului, mult și bine... Nici nu au nevoie de mai mult!
Este mult mai comod pentru ei să se comporte ca niște porci decât să fie oameni. Preferă să facă asta, să se bălăcească și să-i acuze mereu pe alții de stadiul dramatic în care se găsesc, în loc să facă ceva pentru ei și să evolueze. Am impresia că indivizii ăștia experimentează un fel de Sindrom Stockholm, murdăria spiritului devine mișto și curățenia lui pute! Probabil că le este mult mai familiară această stare, mai ales dacă au strâns în jurul lor adepți ai stilului lor de viață care le împărtășesc ideile și care-i conving de faptul că mocirla în care trăiesc ține de normalitate iar cei care vor să-i scoată de acolo au rele intenții! Mda!

Omule drag, porcii și scroafele se simt bine în mocirlă! Acolo pentru ei este acasă!
Stăpânii mocirlei nu vor aprecia niciodată gestul tău mărinimos de le oferi suport și ajutor, dimpotrivă, vor încerca cu disperare să te tragă după ei, fiind intrigați de faptul că ai principii sănătoase. Ei ajung să te urască din tot sufletul lor doar pentru că nu sunt capabili să accepte valorile tale! Tocmai de aceea, îngălații, nu pot suporta fericirea și lumina strălucitoare din ochii tăi... Rămâi în lumină!

Astăzi, câte ceva despre Pater Berno sau cum am întâlnit un înger întrupat în om...

„Dragi prieteni, dragi colegi din ASISTENȚĂ SOCIALĂ, noi avem ca scop să îi ajutăm pe cei nevoiași. Trebuie să ne ghidăm după anumite legi, politici și planuri de intervenție, însă acest om a avut o singură lege: LEGEA IUBIRII LUI CRISTOS!!! 
A oferit din inimă, fără să aștepte nimic în schimb, a mers mii de kilometrii pe jos, în pelerinaje, a parcurs peste 2 milioane de km cu microbuzul doar pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. 
Da, el este cel care m-a motivat să ajut, el este cel care mi-a fost exemplu, care mi-a arătat iubirea lui Cristos! Acum se odihnește, gata a alergat destul. S-a întors acasă... 
Ca o mică glumă, la cât de des era plecat cu microbuzul, cred ca Sf. Petru la așteptat la poarta cu un microbuz nou!”  Vlad Alexandru-asistent social

„Trecerea în eternitate a părintelui salvatorian Pater Berno Rupp a îndurerat profund Federația Caritas împreună cu toți colaboratorii acesteia. 
Pater Berno este și va rămâne pentru noi toți un exemplu de implicare socială, de ajutorare și sprijin necondiționat a tuturor celor nevoiași din dieceza noastra.” Fundația Caritas Timisoara

Așa sunau două anunțuri, aseară, pe paginile unor oameni pe care-i apreciez și cu care colaborez la diferite proiecte, alături de alți oameni frumoși... Acest preot catolic, Pater Berno, un ziditor de suflete, un om modest, simplu, frumos și luminos a fost un exemplu de cum am trebui să fie toți preoții sau pastorii din orice confesiune religioasă! 

Pater Berno este cel care a înfințat Azilul de noapte „Pater Jordan” și Centrul de zi Caritas pentru copiii abandonați. A cules oameni de pe stradă și le-a dat o șansă, șansa la viață, la o viață civilizată și normală...

Anul trecut, am participat la ziua lui de naștere,  eu și colegii asociației TGP fiind complicii care i-au organizat surpriza de ziua dumnealui, la rugămintea dragului nostru Dominic, cel mai fain dirijor din lume, copil de suflet al acestui minunat preot... Un concert surpriză!

Bucuria din ochii lui Pater Berno la vedere noastră a fost imensă, a cântat și a dansat tot concertul pe care i l-am oferit în dar. Acest concert surpriză a avut loc într-o biserică și a fost plin de emoție. Lumea a plâns și a râs cu noi! Împlinea 80 de ani, ani pe care i-a trăit frumos și demn!

Moartea Părintelui Berno, cetățean de onoare al orașului Timișoara, cel care a fost unul dintre cei care a pus bazele fundației Caritas din Timișoara a îndurerat comunitatea din Timiș. Acest om a fost tot ceea ce ar trebui să fim noi, fiecare în parte! Îi mulţumim părintelui Berno pentru angajamentul său de lungă durată, altruist şi neobosit faţă de bunăstarea celor mai săraci dintre noi. 

Părintele Berno este, în memoria noastră, un exemplu de angajament social, sacrificiu personal şi un exemplu de caritate excesiv.

Dormi în pace Pater Berno! Mă bucur că te-am cunoscut! Mulțumesc pentru exemplul tău și pentru inspirație! Tu ai fost unul dintre îngerii adevărați pe care i-am întâlnit în această viață.

În a doua parte a clipului, colegii mei de la  Asociația TGP cântă la azilul de noapte, în cadrul proiectului Gospel fără frontiere, instituție fondată de Pater Berno: 

În gura logopedului...

Din punct de vedere etimologic, termenul de LOGOPEDIE desemnează știința care se ocupă cu educarea (paidea) vorbirii (logos - cuvant). 
Dacă este însă să privim mai îndeaproape acest domeniu, vom sesiza că noi nu folosim doar un limbaj verbal, articulat, scris si citit, ci și un limbaj nonverbal - pe care, la rândul sau îl putem "împărți" în limbaj scris, limbaj mimico-gestual, ci chiar și matematica (exercitiile de calcul) reprezintă o formă de limbaj. 
Pentru o integrare armonioasa în societate, omul are nevoie de dezvoltarea tuturor "fațetelor" limbajului, tulburarea oricărui aspect influențând adaptarea individului la mediu. 
Tulburarile de limbaj au fost asociate în trecut deficientei mintale; cu alte cuvinte, un individ (copil sau adult) care avea dificultati în a pronunța anumite sunete, pentru care citit-scrisul reprezentă o problemă sau care se bâlbâia era catalogat ca fiind retardat intelectual. Aceasta teorie a fost infirmata de studiile în domeniu și pe masură ce logopedia a progresat ca știința. S-a dovedit astfel ca un copil care scrie și citește cu dificultate suferă de dislexo-disgrafie si prin terapie se poate recupera. S-a constatat ca balbismul se poate educa prin exercitii specifice, la fel și pronunția sunetelor deficitare. De multe ori handicapul de intelect este însoțit de tulburări de limbaj scris, citit, socotit sau verbal, iar când apar pe un asemenea fond aceste tulburări sunt mai grave și mai extinse - dar nu orice persoana ce manifesta aceste tulburări este deficientă mintal! 

Scrierea de miercuri...

De câteva zile asist la un adevărat linșaj mediatic la adresa unui psihopedagog care lucrează pe post de logoped. Doamna psihopedagog, titulara unei școli speciale, a fost numită în funcția de inspector general în cadrul Inspectoratului Școlar Arad, din nefericire pentru ea. 

După cum știm cu toții, de când lumea și pământul, în posturile de inspectori și directori școlari sunt numiți  oameni pe considerente politice, apoi pe competențe. Competențe pe care un om cu o experiență de peste 20 de ani, în mod normal, le-a dobândit, deci, acel om ar trebui să fie pregătit pentru orice funcție. De ce nu, chiar cea de inspector  școlar general! 

Calitățile de manager le dobândești în cadrul unor formări speciale, mai trebuie să ai har, stofă de manager și de lider, nicidecum stofă de șef,  să ai o atitudine de lider. Acum, după cum bine știu, cei care au lucrat sau încă lucrează într-o  instituție școlară sau într-un sistem de învățâmânt, imaginea contează! Imaginea contează foarte mult în ochii oamenilor, ea fiind cartea de vizită a unui cadru didactic. 

De cele mai multe ori o imagine mai stridentă, considerată vulgară, îndrăzneață sau prea sexi, poate dăuna statutului tău de specialist sau cadru didactic. Oamenii te anulează și nu se mai uită la ce se ascunde dincolo de haine sau machiaj, dacă mai ești și iubita unui bărbat cu putere politică, ți-ai semnat condamnarea la moarte! Nu mai valorezi nimic! Ei vor vedea doar ce-i nasol, din punctul lor de vedere, vor dori să vadă că ești un om nasol și nu vor mai aprecia competențele tale pentru că ei nu vor dori să le recunoască. 

Linșajul mediatic și pe rețeaua de socializare FB a ajuns într-un zonă atât de mizerabilă, încât, discuțiile au alunecat într-o zonă mocirloasă, aș spune într-o zonă de mahala, o zonă care pute puternic a prostie. Nu știu, cum să ilustrez în cuvinte, cât de cât decente,  ce mi-a fost dat să citesc... 

Toate bune și frumoase, nu vă place de tanti aia, pe care nu o cunoașteți dar presupuneți că-i curvă pentru că se îmbracă prea strident! O femeie dacă știe să se îmbrace, nu contează că-i curvă sub acoperire, contează  doar că se îmbracă decent și elegant. 

Okay, aia-i curvă, botoxată, o arde cu fratele lu' fratele, însă, am și io o întrebare-întrebătoare: Logopezii ce v-au făcut?! Ce?! Poftim? 
Știți, cumva, cu ce se mănâncă meseria asta, mânca-v-aș limba voastră, de mâncați căcat la adresa lor, băi inteligenților?! Știți?! Mă gândesc că nu! Dacă știați, tăceați dracu din gură și nu aruncați glume proaste de genul:„Știam eu că logopezii lucrează cu gura!”- comentariu făcut de o stimată doamnă pe pagina unui amic, individa fiind aplaudată la scenă deschisă de tot felul de personaje triste, care se consideră, inteligente, stilate și decente! Sictir!
Mda, o asemenea atitudine pe o pagină publică arată natura umană, extrem de mizerabilă, a unora care consideră că au dreptul să-și bată joc de o meserie doar pentru că nu le place de cineva, despre care presupun ei-ele că-i o persoană de consum. 

Mă întreb așa ca omul, defect profesional, oare, oamenii ăștia care scriu, fără să gândească, tot felul de inepții la adresa unui om, înfierând o meserie și ducând-o în derizoriu, chiar în sfera prostituției, oare, ce IQ au? În mod sigur este mai mic decât numărul lor la papuc! Sper că trăiesc, totuși, pe picior mare. Poate așa au șanse ca IQ-ul lor să fie unul superior, altfel, cu toată stima, le comunic că el este mai mic decât prevede legea! 

Logopezii lucrează cu gura dar își mai folosesc  şi creierul! Sper că și voi, deși... 
„Cea mai înaltă treaptă a inteligenţei omeneşti este capacitatea de a observa fără să judeci.”

Stop war, make Love!

Reprezentanţii companiei AXE au format o echipă cu organizaţia non-profit Peace One Day şi BBH London pentru a crea un spot de campanie pentru promovarea celei de-a 68-a ediţie a concursului sportiv Super Bowl, din SUA. Campania mizează pe sloganul „Faceţi dragoste, nu război” („Make love, not war”), ce datează din anii ’60, când americanii de rând se opuneau războiului din Vietnam.

Desigur, pe atunci, oamenii nu țineau să-i certe mereu pe alții pentru orice, așa cum facem noi în zilele noastre, de asemenea, oamenii erau mai reținuți, nu așa de exchibiționiști cum suntem MAJORITATEA, acum...

Trăim în vitrină, totul, fără inhibiții! Ne afișăm viața privată în mahala, pardon, am vrut să zic în societatea minunată din care facem parte. Nu avem limite ale bunului simț! Suntem liberi, nu?! 
Am câștigat asta, parcă?! 
Am dobândit asta în urma faptului că am adoptat un stil de viață după care tânjeam cu toții, unii încă tânjesc! Un stil de viață liber, fără reguli impuse de alții și fără să ne pese dacă deranjăm prin ceea ce facem prin alții: fie că ascultăm muzică tare, cât mai tare, fie că prietenii noștri urlă și se hăhăie noaptea  pe sub geamul altora sau prin balcoane, fie că ne sexuim în draci și cu voce tareeee... 
Ca să moare fetilii! Sâc!

Se spune că ce face fiecare în casa lui, după ce închide ușa, ține doar de el sau ea, atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni sau măcar încerci să nu deranjezi.

Ce ne facem cu cei cărora le place tareeeee, muzica, conversațiile sub geamul tău noaptea sau sexul cu strigături? :) Le spunem frumos sau le scriem epistole?

Cu ani în urmă o prietenă de a mea mi-a mărturisit că ei îi place să facă sex cu strigături... Mno, nimic rău în asta, aparent. Ei bine, strigătele ei de plăcere din timpul copulației, se pare, erau atât de energice, încât, auzea tăt blocul, gen. 
Unul dintre partenerii ei, atunci ea și partenerul trăind în zona de Vest a țării,  se trezea cu epistole de la vecini în poștă și prin intermediul acestora, omul era rugat să-i pună cucoanei ceva la gură. Hihihihi!

În București, însă, oamenii fiind mai pătimași, partenerul de sex a fost oprit de vecinii tulburați de sunetele ce se auzeau din cuibusorul de nebunii.  
Locatarii, foarte ofensați, le-au atras atenția asupra deranjului provocat de ei, cuplul fără griji, asupra lor familiști serioși și constipați care se reproduc numai în șoaptă sau deloc. 
În această situație jenantă, tipei, îi era rușine să mai meargă la ăla, dar tot a mers, așa că... s-au căsătorit și cică, de atunci, nu i-a mai certat nimeni! Asociația Pro Familia la putere! 

Întrebari: De ce oamenii căsătoriții au voie să urle în timpul sexului, fără să deranjeze pe nimeni?!  Discriminare sau invidie? 
Oare, de ce cei necăsătoriți sunt puși la stâlpul infamiei pentru că fac sex iar unii trage cu urechea? Invidia!
De ce, atunci când se aud prin bloc „strigăte de luptă”, numai femeia este pusă la zid? Ha?! Decât întreb...
Bărbatul ce are? El nu face sex? Numai femeia? Nu cumva el este de vină pentru faptul că ea urlă de mama focului?! De ce el poate și ăia de scrie la afișe, nu? Viagra? Potență? 
În loc să puneți afișe, mai bine faceți sex, zic! Încercați să faceți sex cu partenerele de viață, gen. 
Nu cu ale altora! 

Dacă făceați sex, nu-i mai auzeați pe alții, pentru că atunci erați eliberați de tensiunile sexuale acumulate din cauza sexului nesatisfăcător de care aveți  parte acasă sau din cauza abstinenței prelungite, gen! Ghinion!

De aceea, recomand cu căldură ceva; faceți sex, nu război! E mai indicat, mai fain, relaxant și vesel. Oamenii satisfăcuți sexual devin toleranți cu cei care fac sex, chiar și cu ăia de fac sex cu voce tare. Ceea ce ar trebui să faci și tu, ca un bărbat potent ce ești, dacă ești, dacă nu, scrie afișe... 

Dacă nu poți, ghinion! Scrie afișe!
În altă ordine de idei... Dacă ai coaie, te semnezi, nu o dai anonimă. Dacă ești abstinent și trist, nu este vina ei, a ăleia de urlă ca apucata! Este vina lui, pardon, meritul, am vrut să zic, desigur, a domnului ce o face să urle! Dacă erai potent, așa cum este el, doamna era cu tine, nu cu el! 
De aceea, dacă nu ai curajul să vorbești cu el despre „problemă”, nu te lua de biata vecină și așa o doare spatele. Biata de ea. Fă ceva! Sex, propun!  
Ah, vai, totuși, vecinii ăia ofensați, care scriu afișe în grup, poate că au nevoie de o partidă dă sex cu vecinul, nenea ăla potent și șmecher de o face să urle pe vecina în halul ăla. Am înțeles că e la modă... Hai, pupici! 

"Sexul este unul dintre cele noua motive pentru reîncarnare. Celelalte opt sunt neimportante." - George Burns.

Foto: Preluare internet

A fost odată... Ersilia sau gânduri printre lacrimi...

Povestea de Luni

Acum vreo 4-5 ani vedeam în lista unor oameni faini, o doamnă superbă,  o doamnă despre care mulți prieteni din lista mea vorbeau la superlativ. 
Am fost curioasă să o cunosc și i-am dat cerere de prietenie. Așa ne-am împrietenit și legat sufletește, am râs și am plâns împreună. Eram admiratoarea ei din umbră. Aveam ce admira, sincer. Ersilia era un om uşor de iubit şi admirat.
Recunosc, personal, sunt extrem de zgârcită cu admirația, cu aprecierile  poate că sunt generoasă dar dacă admir un om,  atunci, o fac definitiv și din motive întemeiate. 
Ersi, cum îi spuneam noi, amicii şi prietenii ei, bucura sufletele unor studenţi din Petrosani, dăruind cu tot sufletul din cunoaşterea ei, tot ceea ce avea, acestor tineri frumoşi... 

De 10 ani, draga noastră, se lupta cu o boală cumplită, acel cancer păcătos care a venit de hac atâtor oameni minunaţi în ultimul timp. 
Era radioasă, nu se plângea de nimic, nu striga după ajutor, dimpotrivă, ea, cea care avea atâta nevoie de ajutor,  tot ea, ajuta necondiţionat pe toată lumea care-i cerea vreodată ceva, chiar şi atunci când nu cerea,  tot ajuta, pentru că ştia  faptul că unii oameni nu au curajul să ceară, din prea mult bun simţ sau poate de ruşine. 
Draga de Ersi, fiind de un altruism rar întâlnit, dădea în aşa fel, încât, nu aveai niciodată senzaţia că ţi-a acordat o favoare, ea se simţea privilegiată pentru faptul că ai lăsat-o să dea, ochişorii ei sclipind ghiduş, atunci când îi reuşea fapta bună. 
De unde ştiu? Știu! Știam și nu am avut curajul să-i spun vreodată că știu ce face și cine este, de teamă să nu o stingheresc, de teamă să nu intru cu bocancii în intimitatea ei. 
„Pârâcioșii” faptelor ei bune, m-au rugat să nu-i spun câte știu despre ea, pentru că modestia și bunul ei simț o împiedicau să se mândrească cu calitatea de om remarcabil ce era. 
Ea nici nu credea asta despre ea, pentru ca Ersi considera asta normalitatea. Omenia era un stil de viață pentru Ersilia noastră. Își iubea imens familia, prietenii, iubea toți  oamenii din jurul ei și-i prețuia pe fiecare în parte. 
Vineri a fost ultima ei zi pe pământ, ea devenind îngerul celor care au iubit-o, a plecat discret, tiptil, fără să ne anunțe că a mai rămas puțin timp pentru ea pe aici. 
Și-a luat rămas bun în felul ei de la câteva persoane dragi, dăruind câte ceva drept amintire pentru atunci când nu o să mai fie. Cine se gândea că este atât de aproape ziua aceea? Nimeni... 
De ce am simțit nevoia să scriu despre ea? Am scris pentru că am fost impresionată total de această femeie magnifică, deșteaptă și spirituală. Am scris pentru că acum am avut curajul să spun că am  iubit-o în secret și că am fost onorată de faptul că ea mi-a acordat timp, încredere și apreciere. 
Se spune că un om trăiește atâta timp cât ne vom aminti de el! Ne vom aminti de ea pentru ca ea să trăiască veșnic! 
La final, mai am de spus doar atât:

„Scumpă Ersi, am aflat cu tristețe despre faptul că nu mai ești în acestă lume... Nu știu ce aș putea spune mai mult și mai frumos decât cei care au avut ocazia să trăiască cu tine și lângă tine. 
Eu am relaționat cu tine doar în această „lume virtuală” dar lumea aceasta virtuală este totuși atât de reală pentru că după acest cont de FB se ascund suflete frumoase. Sufletul tău frumos și faptele tale frumoase, ținute de cele mai multe ori secrete, m-au făcut să te iubesc și să mă bucur că m-ai onorat cu prietenia și atenția ta. 
Dormi în pace, înger drag, ne iartă dacă vreodată te-am supărat cu ceva. Toamna aceasta este și mai tristă fără tine în această lume. Mă bucur că ai fost și că te-am cunoscut, Ersi scumpă.”

Drum bun spre Lumină!

Ceva despre Vlad, îngerul furtunii...

El era Vlad, un tânăr frumos și energic de doar 24 ani. Ieri, 17.09.2017, Dumnezeu a deschis Poarta Raiului și l-a poftit înăuntru... Probabil că  El a dorit să aibă un înger în plus în garda lui de onoare, poate că El a decis că misiunea lui Vlad pe pământ a fost îndeplinită și atunci l-a invitat acasă... Acolo unde vom merge cu toții, cândva... sau poate nu! 

Aceasta este varianta aceea frumoasă, romanțată, o variantă cu care cei dragi, poate, vor încerca să se mângâie, să se consoleze, însă, realitatea este cea care te izbește și te trezește brusc, te face să conștientizezi faptul că omul acesta trebuia să fie în viață și putea să fie! La naiba!

Oare, Vlad a trebuit să plece ieri după-amiază, așa stupid?!! Așa nedrept?! A trebuit să plece din cauza faptului că cineva nu și-a făcut treaba și el a plătit incompetența unor indivizi avizi de bani şi lipsiți de profesionalism? Chiar a vrut Dumnezeu ca el să plece ieri așa devreme, în acest mod tembel și halucinant?!!

„Vlad era student în anul 6 la Medicina Dentara în Timisoara, plin de vise, la cea mai frumoasă vârstă, însă moartea l-a rapit prea devreme. În timpul furtunii care a lovit cu sălbaticie duminica vestul tarii s-a nimerit chiar sub poartă.”

Oare, ce-i putem spune unei mame care poate a sunat în neștire pe mobilul fiului, pentru ca ea să se liniștească și să fie convinsă de faptul că puiul ei este bine, să ştie  şi să fie cu inima împăcată că pruncul ei este în siguranţă, dar... Din păcate, la telefon nu a mai răspuns nimeni pentru o vreme. Atunci când a răspuns totuşi cineva, un străin a anunțat-o despre faptul că fiul ei nu mai este în viață. Poate că cerul este mai uşor dacă el cade pe tine, atunci când eşti mamă, decât să primeşti o asemenea veste tragică... 
Totul ei nu mai are să o strângă niciodată în brațe, nu-i va mai putea auzi vocea dulce și nu-i va mai putea săruta ochii lui de copil frumos. Sufletul ei drag, copilul ei mult dorit si visat, a devenit un înger. Era un copil ce rătăcea prin furtună și devenit îngerul ei. În viață ar trebui să fie altfel, mamele să devină îngerii copiilor, nu invers... Este drept? Cine-i de vină?! Cine? 
Să-i spunem că așa a fost să fie? Poate accepta asta?! Eu nu aș accepta! Nici măcar un om dintre cei care sunt convinsă că l-au iubit nu cred că va accepta moartea asta atât de stupidă şi nedreaptă ca pe ceva ce trebuia să se întâmple... Nu cred! 
Această moarte de care a avut parte acest copil, în mod sigur putea să fie evitată, dacă oamenii se purtau ca niște oameni și se gândeau la consecințele faptelor lor, însă, din nefericire: „Oamenii buni au mereu de suferit, pe ăia răi, nici Dracu nu-i vrea!”

Sper ca cei vinovați de plecarea lui Vlad să se ducă direct în Iad, acolo este locul celor care își vând sufletul pentru arginți. Sunteți autorii morali ai acestei morți!

Acum, dacă  tot am aflat  despre faptul că mortul nu este de vină  pentru faptul că a trecut pe acolo, eu zic să spunem: „Dumnezeu să te odihnească, Vlad” 

Sper că ești într-o lume mai bună acum, pentru că lumea asta, pe care ai iubit-o atît de mult, nu te-a protejat!

Drum bun spre Lumină! Sper că ai ajuns cu bine acasă, că ţi-ai primit aripile de înger şi de acolo de unde eşti tu acum, poate că vei instrumenta evenimentele în așa fel, încât, noi ăștia mai păcătoși decât tine, să nu mai trăim ceea ce ai trăit tu și cei dragi ție... 

„Viața cunoaște scene și se spune că este împărțită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.” Mircea Eliade

Foto: Arhiva personală Vlad Baici