luni, 25 septembrie 2017

A fost odată... Ersilia sau gânduri printre lacrimi...

Povestea de Luni
Acum vreo 4-5 ani vedeam în lista unor oameni faini, o doamnă superbă,  o doamnă despre care mulți prieteni din lista mea vorbeau la superlativ. Am fost curioasă să o cunosc și i-am dat cerere de prietenie. Așa ne-am împrietenit și legat sufletește, am râs și am plâns împreună. Eram admiratoarea ei din umbră. Aveam ce admira, sincer. Ersilia era un om uşor de iubit şi admirat. Recunosc, personal, sunt extrem de zgârcită cu admirația, cu aprecierile  poate că sunt generoasă dar dacă admir un om,  atunci, o fac definitiv și din motive întemeiate. Ersi, cum îi spuneam noi, amicii şi prietenii ei, bucura sufletele unor studenţi din Petrosani, dăruind cu tot sufletul din cunoaşterea ei, tot ceea ce avea, acestor tineri frumoşi... 
De 10 ani, draga noastră, se lupta cu o boală cumplită, acel cancer păcătos care a venit de hac atâtor oameni minunaţi în ultimul timp. Era radioasă, nu se plângea de nimic, nu striga după ajutor, dimpotrivă, ea, cea care avea atâta nevoie de ajutor,  tot ea, ajuta necondiţionat pe toată lumea care-i cerea vreodată ceva, chiar şi atunci când nu cerea,  tot ajuta, pentru că ştia  faptul că unii oameni nu au curajul să ceară, din prea mult bun simţ sau poate de ruşine. Draga de Ersi, fiind de un altruism rar întâlnit, dădea în aşa fel, încât, nu aveai niciodată senzaţia că ţi-a acordat o favoare, ea se simţea privilegiată pentru faptul că ai lăsat-o să dea, ochişorii ei sclipind ghiduş, atunci când îi reuşea fapta bună. De unde ştiu? Știu! Știam și nu am avut curajul să-i spun vreodată că știu ce face și cine este, de teamă să nu o stingheresc, de teamă să nu intru cu bocancii în intimitatea ei. „Pârâcioșii” faptelor ei bune, m-au rugat să nu-i spun câte știu despre ea, pentru că modestia și bunul ei simț o împiedicau să se mândrească cu calitatea de om remarcabil ce era. Ea nici nu credea asta despre ea, pentru ca Ersi considera asta normalitatea. Omenia era un stil de viață pentru Ersilia noastră. Își iubea imens familia, prietenii, iubea toți  oamenii din jurul ei și-i prețuia pe fiecare în parte. Vineri a fost ultima ei zi pe pământ, ea devenind îngerul celor care au iubit-o, a plecat discret, tiptil, fără să ne anunțe că a mai rămas puțin timp pentru ea pe aici. Și-a luat rămas bun în felul ei de la câteva persoane dragi, dăruind câte ceva drept amintire pentru atunci când nu o să mai fie. Cine se gândea că este atât de aproape ziua aceea? Nimeni... De ce am simțit nevoia să scriu despre ea? Am scris pentru că am fost impresionată total de această femeie magnifică, deșteaptă și spirituală. Am scris pentru că acum am avut curajul să spun că am  iubit-o în secret și că am fost onorată de faptul că ea mi-a acordat timp, încredere și apreciere. Se spune că un om trăiește atâta timp cât ne vom aminti de el! Ne vom aminti de ea pentru ca ea să trăiască veșnic! La final, mai am de spus doar atât:
Scumpă Ersi, am aflat cu tristețe despre faptul că nu mai ești în acestă lume... Nu știu ce aș putea spune mai mult și mai frumos decât cei care au avut ocazia să trăiască cu tine și lângă tine. Eu am relaționat cu tine doar în această „lume virtuală” dar lumea aceasta virtuală este totuși atât de reală ptr că după acest cont de Fb se ascund suflete. Sufletul tău frumos și faptele tale frumoase și ținute de cele mai multe ori secret m-au făcut să te iubesc și să mă bucur că m-ai onorat cu prietenia și atenția ta. Dormi în pace, înger drag, ne iartă dacă vreodată te-am supărat cu ceva. Toamna aceasta este și mai tristă fără tine în această lume. Mă bucur că ai fost și că te-am cunoscut, Ersi scumpă. 

Drum bun spre Lumină!”

luni, 18 septembrie 2017

Gânduri și ziceri spontane...

68.000 mii de vizualizări a avut scrierea mea, până la această oră, articol este prea mult spus, dedicată lui Vlad, îngerul furtunii.
Au fost gânduri pornite din inimă. Aceste gânduri au pornit spontan, trezind în mine cea mai puternică empatie față de familia celui plecat la Domnul, în urma unei conversații pe care am purtat-o cu un amic, devastat de pierderea lui Vlad, el fiind un apropiat al familiei...
Nu mi-am închipuit vreodată că aceste gânduri vor ajunge la sufletele atâtor oameni. Vibrez și empatizez cu familiile tuturor victimelor acestui dezastru natural și sper ca asemenea tragedii să nu mai aibă loc niciodată iar voi și toți cei dragi vouă să fie feriți de rău, chiar și dușmanii sau cei care nu ne agrează, poate așa cei plini de ură și răutate vor învăța faptul că viața este prea scurtă și că poți pierde tot într-un minut, așa că, alege să trăiești frumos, până în ultima clipă...
La ce bun atâta zbatere pentru orgolii de căcat și frustrari nerezolvate?! O zi frumoasă, soarele de toamnă să vă încălzească sufletele cernite, dragi oameni care vă confruntați cu necazuri în aceste momente...
Dumnezeu să ne apere pe toți!
cu drag, Codruța

Ceva despre Vlad, îngerul furtunii...

El era Vlad, un tânăr frumos și energic de doar 24 ani. Ieri, 17.09.2017, Dumnezeu a deschis Poarta Raiului și l-a poftit înăuntru... Probabil că  El a dorit să aibă un înger în plus în garda lui de onoare, poate că El a decis că misiunea lui Vlad pe pământ a fost îndeplinită și atunci l-a invitat acasă... Acolo unde vom merge cu toții, cândva... sau poate nu! 
Aceasta este varianta aceea frumoasă, romanțată, o variantă cu care cei dragi, poate, vor încerca să se mângâie, să se consoleze, însă, realitatea este cea care te izbește și te trezește brusc, te face să conștientizezi faptul că omul acesta trebuia să fie în viață și putea să fie! La naiba!
Oare, Vlad a trebuit să plece ieri după-amiază, așa stupid?!! Așa nedrept?! A trebuit să plece din cauza faptului că cineva nu și-a făcut treaba și el a plătit incompetența unor indivizi avizi de bani şi lipsiți de profesionalism? Chiar a vrut Dumnezeu ca el să plece ieri așa devreme, în acest mod tembel și halucinant?!!
„Vlad era student în anul 6 la Medicina Dentara în Timisoara, plin de vise, la cea mai frumoasă vârstă, însă moartea l-a rapit prea devreme. În timpul furtunii care a lovit cu sălbaticie duminica vestul tarii s-a nimerit chiar sub poartă.”
Oare, ce-i putem spune unei mame care poate a sunat în neștire pe mobilul fiului, pentru ca ea să se liniștească și să fie convinsă de faptul că puiul ei este bine, să ştie  şi să fie cu inima împăcată că pruncul ei este în siguranţă, dar... Din păcate, la telefon nu a mai răspuns nimeni pentru o vreme. Atunci când a răspuns totuşi cineva, un străin a anunțat-o despre faptul că fiul ei nu mai este în viață. Poate că cerul este mai uşor dacă el cade pe tine, atunci când eşti mamă, decât să primeşti o asemenea veste tragică... 
Totul ei nu mai are să o strângă niciodată în brațe, nu-i va mai putea auzi vocea dulce și nu-i va mai putea săruta ochii lui de copil frumos. Sufletul ei drag, copilul ei mult dorit si visat, a devenit un înger. Era un copil ce rătăcea prin furtună și devenit îngerul ei. În viață ar trebui să fie altfel, mamele să devină îngerii copiilor, nu invers... Este drept? Cine-i de vină?! Cine? 
Să-i spunem că așa a fost să fie? Poate accepta asta?! Eu nu aș accepta! Nici măcar un om dintre cei care sunt convinsă că l-au iubit nu cred că va accepta moartea asta atât de stupidă şi nedreaptă ca pe ceva ce trebuia să se întâmple... Nu cred! 
Această moarte de care a avut parte acest copil, în mod sigur putea să fie evitată, dacă oamenii se purtau ca niște oameni și se gândeau la consecințele faptelor lor, însă, din nefericire: „Oamenii buni au mereu de suferit, pe ăia răi, nici Dracu nu-i vrea!”
Sper ca cei vinovați de plecarea lui Vlad să se ducă direct în Iad, acolo este locul celor care își vând sufletul pentru arginți. Sunteți autorii morali ai acestei morți!
Acum, dacă  tot am aflat  despre faptul că mortul nu este de vină  pentru faptul că a trecut pe acolo, eu zic să spunem: „Dumnezeu să te odihnească, Vlad” 
Sper că ești într-o lume mai bună acum, pentru că lumea asta, pe care ai iubit-o atît de mult, nu te-a protejat!

Drum bun spre Lumină! Sper că ai ajuns cu bine acasă, că ţi-ai primit aripile de înger şi de acolo de unde eşti tu acum, poate că vei instrumenta evenimentele în așa fel, încât, noi ăștia mai păcătoși decât tine, să nu mai trăim ceea ce ai trăit tu și cei dragi ție... 

„Viața cunoaște scene și se spune că este împărțită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.” Mircea Eliade

Foto: Arhiva personală Vlad Baici


vineri, 15 septembrie 2017

Domnul Sulea, o labă tristă sau un biet penis captivus?!

Domnul Sulea este tipologia aia tristă cu pretenții de bărbat, beizadeaua lu' mămica, individul ăla trist cu gel în păr, genul cocalar, prost de bubuie, arogant și plin de el... De fapt, el își plânge și strigă neputința de a evolua și de a găsi ieșirea din tunel, Sulea fiind un etern penis captivus, poate, în cel mai bun caz, o biată labă tristă...
Domnu' Sulea este un individ pe care orice comunitate, care se respectă, îl are. Societatea are nevoie şi de oameni din categoria domnului Sulea,  pentru că, numai aşa, oamenii pot evolua, privindu-l pe el şi visând să nu ajungă niciodată atât de proşti, parveniți, urâţi şi penibili, așa cum este el... 
Mamele la copiii din jurul lui, ar trebui să le arate băieţeilor de mici, cum nu trebuie să ajungă ei, atunci când vor deveni bărbaţi! Taţii la fetiţele din jurul lui, ar trebui să le explice, cam de pe vremea când sunt ele micuţe, cum nu trebuie să-şi aleagă bărbaţii, adică, să fugă cât le ţin picioarele de această tipologie numită popular: „Sulă de om sau pe scurt, domnu Sulea”. Noi le spuneam, atunci când eram mici, ăstora: „Sulea Spătaru”. Prostul satului, pe scurt... 
Ce să zic? Mari oameni, mari caractere, băieți de bani gata, beizadelele lu' mami și a lu' tati, mari impresari în viaţă, mereu cu telefonul de fizze în mână, fluturând cheile de la mașina lu tati, că, deh, o muncit babacul, bietul de el, ca să facă impresie Sulea printre domnițele în căutare de situație stabilă.
Acest domn Sulea, nefiind un tip inteligent, devine vierul satului și penetrează tăt ce prinde, adică pe toate proastele, apoi, o caută pe ”ultima vestală în viață”, gen, că el vrea să fie primul, breee.  Din păcate pentru el, încă nu a aflat, idiotul, următoarea idee; „Nu contează cine-i primul, contează cine-i ultimul”, dar asta-i altă poveste... 
Mno, disperat, vierul satului o caută pe demozelă printre fetilii de liceu, el, deja, având în jurul vârstei de 22 ani, numai bun de însurătoare. Alea de vârsta dumnealui, în viziunea sa deformată de individ ignorant, păreau cam neinteresante, pe motiv că-s toate „găurite” și „bătrâne”,  gen.  
Din cauza aceasta, domnul Sulea dă vitejește iama printre minore,  ajutat de bolidul din dotare, țoalele dă firmă și banii de la tati din buzunar, pentru că doar pe ele, astea mici, le mai poate impresiona, el nefiind un tip asumat, potent și dezvoltat intelectual, conform vârstei și diplomelor sale universitare, dimpotrivă! De aceea, Sulea, se comportă ca o labă tristă veritabilă și asumată care a devenit, asta,  numai din cauza unei imagini de sine deformate,  pe care Sulea o are despre domnia sa. Toate astea au fost posibile pentru că  fix așa l-a educat și format doamna mă-sa,  să creadă că el este cel mai grozav și lui totul i se cuvine... Halal!
Domnul Sulea, chiparosul și preaminunatul bărbățel, a avut și are, mereu, o toleranță scăzută la frustrare, a fost și este complexat de femeile foarte deștepte, tocmai de aceea și-a ales de muiere, o individă limitată, însă, până și cele mai limitate femei se deșteaptă odată și odată. Ghinion de neșansă, bre... 
Finalmente, o găsește pe vestala prețioasă și mult râvnită, în vârstă de aproximativ 16 ani, fată de la țară, dornică de emancipare, parvenire și trai bun la oraș, o dezvirginează, ca să fie sigur că el o fost primul, sperând, în prostia lui, că el o să fie și ultimul, așa că, o ia pe fosta vestală, devenită femeia lui Sulea, o mută  pe prințesă, dacă tot au jucat cearceaful, la pachet cu tăt calabalâcul din dotare și cu ceva bănuți, că doar nu o să ia în fundul gol, la apartamentul luat de mamițica lui pentru el, băiețașul ei preferat și bine educat. Tot așa, mai trec vreo 2-3 ani,  fac nuntă mare,  vine tăt satul, se strigă darul,  tămbălău, ca la parveniți, viața curge. 
Sulea pozează  acum în tată de familie perfect și soț ideal, însă, ca de obicei, aparențele cam înșeală, gen... După câțiva ani domnul Sulea, ca o labă tristă veritabilă, își dă în petec și începe să-și reia viața de vier bazat, penetrând toate proastele, pentru că o femeie deșteaptă nu-i dă atenție, ele sperând, poate, să ia locul doamnei Sulea, individa fiind tipul de mahalagioaică de top, buzată, vulgară, infatuată, țipătoare, firmată, mereu cu un rânjet  diabolic și batjocoritor în colțul gurii, specific  unei complexate  cu o atitudine penibilă, care nu știe să scoată din ea decât răutăți, inepții si cuvinte, pe care doar golanii le  mai folosesc. Mno, educație fină... Ce vreți?
Încet, încet, lanțul de „iubire”, care nu a fost niciodată din aur sau platină, pentru că el a fost confecționat din cel mai ordinar metal, ei bine, lanțul a ruginit groaznic și așa... iaca, au început ca  toate problemele lor să fie vizibile.  
Sulea a început să-și bată muierea, chiar atunci când era graviduță, să dea iama între precenele ei și vecinele care le veneau în casă,  să abordeze cu nerușinare crasă, femei din cartier, colege de servici și multe altele. Ei bine, în asemenea condiții, scandalurile, bătăile și situațiile de toată jena au continuat ani la rând, pentru că resentimentele unei femei abuzate și înșelate s-au revărsat în valuri, din păcate pentru el și mai ales pentru ea... 
Acum, idiotul Sulea plătește, în sfârșit, prețul prostiei lui. Plătește scump, a dracu, pentru că Universul nu rămâne dator niciodată. Karma este tare doamnă, nu curvă ca și el, de aceea, atunci când îi vedem aerul infatuat și arogant de Sulea Spătaru, mai precis, acela de Sulă în dârză, nu poți să nu te ții cu ambele mâini de burtă și să nu râzi cu lacrimi... 
Fetelor, aleluia! Sunteți răzbunate! Karma le aranjează pe toate, acest domn Sulea a ajuns să se simtă ca un penis captivus, nu poate să se elibereze, oricât de mult s-ar zbate, din tunelul fierbinte și întunecat. Se va elibera doar atunci când  va accepta, faptul că, a fost și  este doar o labă tristă și atunci poate își va găsi liniștea după care tânjește. 
În concluzie,  vă rog să mă credeți, orice Sulea își are nașa lui! El a avut bafta de o nașă pe cinste! Să-i trăiască și să dea Domnul să-i facă multe zile fripte iar el să curețe sârguincios cu limba, tot ceea ce au murdarit alții... 
Așa este corect în viață. Toate se plătește, mai ales alea rele! Decât să plătește copiii, mai bine tu, ăla de ai greșit! „Ulciorul nu merge de multe ori la apă!” Numa zic!

„Prostia este o suferință nedureroasă a inteligenței.” Emil Cioran

Vă pupă apăsat pe suflețel, Psihopupu...


marți, 12 septembrie 2017

Mesaj de la doamna pentru un suflet de copil...

Povesti frumoase
Privind fotografiile de la începutul anului școlar, mi-a atras atenția o idee, pe care doamna profesor de la clasa respectivă, cred că are clasa pregătitoare sau cel mult clasa întâi, a pus-o în practică chiar din prima zi! Valorizarea copilului! Un cadru didactic talentat și dedicat știe că prima zi de școală pentru cei mici, dincolo de bucurie și emoții, vine la pachet cu angoase și temeri... Ei bine, acest cadru didactic, a știut să risipească toate acestea prin faptul că a lipit pe banca fiecărui copil un mesaj încurajator, motivațional și plin de iubire. Bravo!
Să spui unui copil din prima zi, în care a pășit în clasa ta, faptul că el este un copil minunat, deja putem vorbi despre un mare pas în evoluția lui ca elev și ca mic omuleț.
Spune-i unui copil că este minunat, deștept, frumos, talentat și vesel și așa va deveni... Am ales să vă aduc această mică impresie în atenția voastră pentru că știu clar că există în învățământ profesori dedicați, talentați și inspiraționali, nu doar lepre, cum vor unii să arate...
Felicitări și mult succes acestor profesori cu un caracter ales care au ales să clădească suflete, să le umple de bucurie, nu să le demoleze sau să ucidă speranța din sufletul unui copil...


joi, 7 septembrie 2017

Bâlbâiala la copii...

Balbaiala este un termen generic ce defineste vorbirea ce nu urmeaza ritmul si fluenta normala, conventionala. Insa trebuie sa facem diferenta intre balbiala ocazionala si cea patologica. Pe de o parte, incidenta balbaielii este mare atunci cand vorbim repede sau cu incarcatura emotionala mare, dar imediat ce acesti factori sunt indepartati vorbirea revine la normal. Pe de alta parte, afectiunea denumita stiintific balbism sau logonevroza este o tulburare de vorbire ce nu apare daca persoana in cauza este nervoasa, suparata, surprinsa, sau nu stie ce sa spuna, si nu dispare odata cu acesti factori.

Balbaiala este caracterizata de repetitia si prelungirea involuntara a unor cuvinte, silabe sau sunete, precum si ezitari, pauze si blocaje involuntare in mijlocul pronuntiei. Formele acestei tulburari pot fi de la usoare, abia perceptibile sau usor de mascat in timpul conversatiei, pana la probleme grave, ce pot impiedica aproape in totalitate comunicarea verbala. In general, balbaiala nu este o problema biologica de pronuntare a cuvintelor sau de a transforma gandurile in comunicare verbala, iar persoanele care sufera de balbaire sunt normale din punct de vedere clinic.

Pentru pacient, aceasta tulburare de vorbire inseamna mai mult decat alterarea ritmului si fluentei comunicarii orale; balbaiala afecteaza totodata psihicul (sentimente de rusine, culpabilizare, frustrare, stima de sine scazuta) si comportamentul (modalitati prin care se incearca mascarea balbaitului). In plus, efectele balbaielii pot fi influentate de reactia interlocutorilor. Toate aceste fenomene au ca efect intensificarea simptomelor, motiv pentru care tratarea balbaielii doar prin tehnici concentrate pe mecanismul de pronuntie nu are rezultate pozitive.

Cauzele balbaielii
Balbismul este o tulburare cu etiologie incerta, insa cercetarile din ultimii ani pun balbaiala pe seama unui complex de factori ce tin de fizic, predispozitie psihica si de mediul de dezvoltare. S-a constatat ca factorii psihologici in sine nu declanseaza balbaiala, ci doar o pot agrava: stres, anxietate, rusine, stima de sine scazuta, etc.


Este posibil ca la copiii mici balbaiala sa apara ca rezultat al neconcordantei intre aptitudinile de comunicare modeste si complexitatea lucrurilor pe care cel mic vrea sa le spuna. In aceste situatii vorbirea se normalizeaza pe masura ce copilul creste si isi dezvolta aptitudinile de comunicare verbala. Sunt mai predispusi sa se balbaie copiii introvertiti, vulnerabili din punct de vedere afectiv, care necesita multa afectiune.

Tulburarea de vorbire poate fi provocata sau agravata de familia copilului, prin: pedepsirea severa a balbaielii; ironia, luarea in ras si imitarea copilului balbait, in scopul de a-l "dezvata"; obligarea copilului sa vorbeasca in fata unor straini de care se jeneaza; critici continue din partea mamei; hiperprotejarea copilului; intretinerea unor stari conflictuale intre parinti sau parinti si copii.

Balbaiala poate avea si cauze neurologice: intreruperea semnalelor nervoase intre partea vorbirii din creier si aparatul fonoarticulator. Acest lucru se poate intamplala copii, dar mai ales la persoanele care au suferit leziuni cerebrale.

S-au identificat anumiti factori de risc in aparitia balbaielii: prezenta tulburarii la membrii familiei, varsta - copiii care incep sa se balbaie inainte de varsta de 3,5 ani au sanse mai mari de vindecare, durata prezentei tulburarii - cu cat pacientul continua sa se balbaie dupa perioada de 1 - 2 ani, cu atat sunt sanse ca tulburarea sa se cronicizeze, sexul - baietii balbaiti sunt de trei ori mai multi decat fetele.

Simptomele balbaielii
Balbaiala apare in jurul varstei de 3 ani, cand copilul incepe sa vorbeasca in fraze si totodata are primele contacte cu mediul exterior familiei. In functie de dezvoltarea limbajului, balbaiala poate fi temporara (intre 2 luni si 5 ani) si apoi sa dispara, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor, sau poate continua si la maturitate (mai putin de 1% din cazuri).


Balbaiala se manifesta prin repetarea unor sunete, silabe sau cuvinte; pauze sau ezitari inaintea sau in mijlocul frazei sau cuvintelor; lungirea sunetelor; blocarea unor sunete si a trecerii aerului, adesea asociata cu blocarea limbii si buzelor; intercalarea cuvintelor si a interjectiilor; comunicarea orala produce frustrare; tensiune in voce. La balbaiti comunicarea poate fi insotita si de indicii fizice: clipit rapid; smucirea capului; tremurarea buzelor sau a maxilarului.

Balbaiala nu este permanenta. De cele mai multe ori un balbait vorbeste normal atunci cand se afla intr-un mediu familial relaxant si se simte in siguranta, atunci cand canta, cand vorbeste cu animalele, sopteste, vorbeste singur, sau cand vorbeste la unison cu un grup de persoane.

Tipuri de balbaiala
• Balbaiala clonica sau primara. Simptomele apar in mod inconstient si nu impun un efort deosebit - contractiile musculare sunt de scurta durata. Se caracterizeaza prin repetarea sau prelungirea exploziva, involuntara, a unor sunete sau silabe, de obicei la inceputul cuvantului sau frazei.

• Balbaiala tonica sau secundara. Simptomele sunt produse de spasme sau incordari bruste la nivelul aparatului fonoarticulator. Pacientul devine constient de tulburarea de care sufera si incearca sa se controleze, insa aceste incordari musculare nu fac decat sa produca un blocaj. Dupa incetarea spasmului sunetele blocate erup cu explozie.
• Balbaiala mixta. Acest tip imbina caracteristicile primelor doua tipuri si, in functie de predominanta unei forme, poate fi clono-tonica sau tono-clonica. In general, la inceput apare tipul clonic, iar in momentul in care balbaiala este constientizata, tulburarea devine tonica.

• Balbismul neurogen. Acest tip de tulburare apare datorita unei deficiente in zona vorbirii din creier - disfunctia semnalelor nervoase spre nervi si musculatura utilizata in vorbire. Aceste situatii apar in urma unui accident vascular sau a unui traumatism cerebral. Simptomele balbaielii neurogene sunt repetarea unor sunete sau a unor parti de cuvinte.

Tratamentul balbaielii
Tratamentul de corectare a balbaielii trebuie sa aiba loc dupa maturizarea sistemului nervos central, aparatului fonoarticulator, auzului si constiintei fonematice, precum siin urmatoarele conditii: daca balbaiala este frecventa, este insotita de tensiune faciala si afecteaza interactiunea sociala, creeaza probleme emotionale, continua dupa varsta de 5 ani, sau devine evidenta la scoala, cand copilul incepe sa citeasca in clasa, cu voce tare. Medicamentele nu sunt utilizate pentru tratarea balbaielii.


•  Terapie logopeda. Se folosesc mai multe tehnici - controlarea respiratiei, vorbire mai rara, progres gradual de la cuvinte unisilabice la cele plurisilabice si fraze - care ii invata pe pacienti sa minimalizeze balbaiala in timpul vorbirii. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la un consens in privinta rezultatelor terapiei - daca unii afirma ca balbaiala nu poate fi tratata, sunt altii care declara ca obiectivul tratamentului trebuie sa fie ameliorarea simptomelor, satisfactia si increderea in sine a pacientului. Tehnicile prin care sunt tratate simptomele balbaielii sunt adesea insotite de terapii care ii ajuta pe pacienti sa reduca starea de anxietate ce insoteste vorbirea.

Daca balbaiala este izolata, se incearca pentru inceput educarea parintilor in privinta atitudinii si monitorizarea evolutiei copilului, in 2 - 4 sedinte la logoped. Daca rezultatele nu sunt pozitive, sau daca balbaiala este asociata cu alte probleme lingvistice sau tulburari psihosociale, se intensifica tratamentul si se prelungeste durata acestuia, in functie de severitatea balbaielii. In cazul copiilor mici terapia logopeda capata un caracter ludic accentuat - exercitiile sunt inlocuite de jocuri, pentru a crea un mediu lipsit de stres.

•  Dispozitive electronice. Aceste dispozitive pot fi utilizate pentru a controla fluenta discursului verbal, prin feedback. Aparatul este introdus in urechea balbaitului si, in functie de tipul acestuia, are mai multe efecte: reda vocea purtatorului ca un ecou, pentru ca acesta sa aiba impresia ca vorbeste la unison cu alte persoane; distorsioneaza discursul atunci cand purtatorul vorbeste prea repede, obligandu-l astfel sa nu se grabeasca; blocheaza sunetul vocii, astfel incat vorbitorul nu se poata auzi. Unii balbaiti raspund bine la acest tratament, insa dispozitivele electronice nu inlocuiesc abordarile multiple din cadrul terapiei logopede.

Sfaturi pentru parintii cu copii balbaiti

•  Atunci cand discutati cu copilul vorbiti rar si calm, cu pauze dese (oferiti-i un exemplu de comunicare verbala) si lasati-l pe cel mic sa termine ce are de spus, fara a-l intrerupe si fara a-i completa fraza. Concentrati-va asupra a ceea ce spune si nu asupra modului in care vorbeste.
•  Mentineti un contact vizual normal cu copilul in timp ce acesta vorbeste si ascultati-l cu atentie. Utilizati expresiile fetei si limbajul non-verbal pentru a-l face sa inteleaga ca ascultati si va intereseaza ceea ce spune si nu modul in care o spune.
•  Acordati copilului tot sprijinul necesar, incurajati-l si felicitati-l atunci cand sunteti multumit de el.
•  Nu-l intrebati prea multe; copilul vorbeste mai degajat atunci cand isi exprima propriile idei. In loc de intrebari puteti comenta ceea ce va povesteste.
•  Acordati cateva momente copilului in exclusivitate, pentur a discuta despre balbaiala ca despre un lucru obisnuit, banal, de care nu trebuie sa-i fie rusine sau frica.
•  Creati o atmosfera relaxanta si calma acasa; evitati influentele emotionale negative.
•  Invatati-i pe ceilalti membri ai familiei cum sa vorbeasca cu copilul (calm, cu pauze si fara intreruperi) si nu-i lasati pe frati sa-l tachineze sau sa-l forteze sa vorbeasca corect.
•  Evitati activitatile care obosesc sau excita copilul in mod exagerat, chiar daca este vorba de activitati care ii fac placere.
•  Scadeti nivelul exigentelor pentru copilul balbait, chiar daca acesta devine capricios sau fratii sunt gelosi pe el.
•  Nu expuneti copilul unor situatii jenante pentru el, cum ar fi sa vorbeasca in fata unor persoane straine. Nu-l corectati si nu-i spuneti sa se gandeasca inainte de a vorbi.


Autoterapie impotriva balbaielii


Unii specialisti americani au formulat cateva sfaturi pentru persoanele adulte care doresc sa amelioreze simptomele agravate ale acestei tulburari verbale, chiar daca este o solutie temporara.
•  Obisnuiti-va sa vorbiti intotdeauna rar, chiar si atunci cand nu va balbaiti.
•  Incepeti sa vorbiti incet, fara a forta sau prelungi primele sunete de care va temeti.
•  Daca va balbaiti, nu incercati sa mascati acest lucru.
•  Identificati si eliminati orice gest neobisnuit, corporal sau facial, care poate insoti balbaiala sau incercarea de a ascunde ca va balbaiti.
•  Incercati sa opriti cu totul orice comportament de evitare, amanare sau obiceiuri de substitutie.
•  Mentineti contactul vizual cu persoana cu care conversati.
•  Analizati si identificati care sunt muschii ce nu functioneaza corect in momentul in care va balbaiti.
•  Incercati sa vorbiti pronuntand fiecare sunet pe rand, fara a repeta.
•  Incercati sa vorbiti cu inflexiuni si ritm, cu o voce ferma.
•  Acordati atentie fluentei discursului verbal.


Extras: http://www.la-psiholog.ro/info/balbaiala


miercuri, 6 septembrie 2017

Viața la bloc sau de ce să stați cu ușile bine închise...

Povestea de Marți
Ei dragii babei, hai să vă povestesc o întâmplare adevărată și totodată cusută cu ață albă, verde, mov si alte culori... Ieri a fost marți, trei ceasuri rele, eu le-am trăit pe toate trei deodată...
Ieri după-amiază, cum stăteam așa-liniștită, citeam și eu o cartea, beam un ceai de mentă, pardon, frecam ceva mentă, gen... aud  ceva zgomote la ușă. Cineva băgase cheia în ușă și dăi și luptă să rupă yala, nu alta.
Merg la ușă, super  turată, deschid ușa și ce văd?!! Două țațe penibile,  una la vreo 45 ani si alta la vreo 60, zdrahoance, au belit niște ochi cât cepele la mine și au rămas preț de jumătate de minut în fața mea, apoi, ambele-două au dat să intre peste mine în casă... S-au găsit ele, în nemernicia lor, să se pună cu o persoană cu reacții ferme ca și mine. Haios...
Le împing până-n ușa vecinilor din fața mea, care nu mai locuiesc demult acolo,  apartamentul fiind liber, altfel, cred că se speriau de spectacol penibil  ce s-ar fi desfășurat în fața lor, și le întreb: 
Eu: -Ce naiba vreți? Să intrați peste mine?!! 
Idioata nr 1: - Păi, da! Idioata nr 1 dă să intre din nou peste mine... O împing din nou și încep să urlu la ele, în timp ce idioata nr 2 flutura cheia prin fața mea, ca și când ea era stăpâna iar eu o nebună ce a intrat în casa ei sau mai rău, o hoață ce a avut tupeul să le deschidă ușa și să nu le lase să intre în casă!
În timp ce urlam la ele că aici este casa mea și să o șteargă de la ușa mea, apare tata, trezit din somn de urletele mele, m-a dat la o parte și le-a mai împins odată ptr că idioatele supreme au mai vrut să intre odată în casă... După ce le-a împins le-a întrebat scurt ce vor și atunci, brusc s-au dezmeticit și și-au amintit că nu acolo trebuiau să ajungă ci la un apartament părăsit de proprietari și dat pe mâna unor rude idioate în grijă. Apăi, dacă ești rudă, cum naiba nu știi unde îți stau rudele mânaca-ți-aș?!
Apăi, dacă vezi că ai probleme cu cheia, nu intră in yală, nu te gândești că ai greșit casa, apartamentul? Dacă vezi pe cineva în pragul ușii, nu te prinzi nici atunci că ești tută și ai nimerit la ușa altcuiva și dai buzna ca o vacă în staul peste oameni?! Noaptea minții?! Nesimțire?! Ah, poate că nu... Una dintre idioatele care au vrut să intre peste mine în casă, culmea, mă cunoștea, știa că stau acolo ptr că este rudă cu vecina ce le-a dat în grija apartamentul si venea pe la ei, atunci când avea nevoie  de ajutor, pentru că fosta mea vecină este o persoană cu o funcție importantă la Spitalul de copii Luis Țurcanu, un fel de director economic, femeia s-a mutat la casă și si-a lăsat apartamentul pe mâna unor rude idioate, care, habar nu au de bun simț, din moment ce dau buzna peste oameni în casă, așa cu tupeu jegos... Refuz să cred  faptul că, dacă ești rudă, tu  nu cunoști ușa, etajul, apartamentul rudei tale. Okay, dacă prin absurd ai greșit ușa și ca tuta ai tot încercat ușa mea, fiind o persoană care vrea cu orice preț să treacă de o ușă despre care este convinsă că aparține rudelor, atunci când  îmi vezi moaca, chiar nu te prinzi că ești proastă, dezorientată și penibilă?!!
Există o lege prin care astfel de practici se pedepsesc, adică, să încerci să intri în casa cuiva fără să te poftească acea persoană în calitate de proprietar... Despre ce vorbim?!
Personal, am vrut să chem poliția dar la rugămințile tatălui meu, nu am făcut-o. Vreau să cred că a fost un simplu incident dar sincer am rezerve mari că a fost o greseală!

În altă ordine de idei, dragilor și dragelor, stați cu ușile închise! Nu știți cu cine naiba o să vă treziți în dormitor sau în sufragerie...

O zi faină!

marți, 5 septembrie 2017

(Ne) liniștea de la Mănăstirea Șag-Timișeni...

"Cea mai mare viclenie a diavolului e sa ne facă să credem că nu exista diavol.” 
„Sfinții Părinți vorbesc de o "cădere în sus" oricât de paradoxala ar fi expresia, sau de o "cădere de-a dreapta" sau de o "cădere prin sfințenie". De ce? Fiindcă aceasta, virtutea, dacă nu e bine ținută în frâu, duce la mândrie. Omul cade din starea de smerenie. Și în clipa când a căzut din smerenie, e gata. A intrat în brațele celui rău!”
Poate nu o simplă întâmplare a făcut ca eu să trec pragul unei mănăstiri, de două ori în zece zile, se spune că nimic nu este întâmplător. Poate, eu a trebuit să învăț ceva, poate, cei de acolo au primit un mesaj prin mine. Cine știe? Asta rămâne de văzut și de simțit. Avem lecții de învățat sau poate este necesar, uneori, să dăm  chiar noi lecții de viață. Atunci când oamenii merg la Biserică sau la Mănăstire, o fac pentru că sunt în căutarea iubirii și liniștii interioare. Fiecare om, uneori,  are nevoie să se reculeagă într-un loc pe care îl consideră el special, în acel moment. Prima reîntâlnire cu acest loc, a avut loc chiar în urmă cu două săptămâni. M-am urcat în mașină cu prietena mea și împreună cu fiul ei iubit am pornit la drum, un drum care speram să ne ducă spre un loc binecuvântat. Din păcate, nu a fost așa, dimpotrivă... Fusesem sfătuită să pun 40 de liturghii la mai multe lăcașuri sfinte, pentru a atrage protecția divină. Ei bine, la mănăstirea Șag-Timișeni, un astfel de serviciu costă 40 de lei. Ca la magazin! Iubirea lui Dumnezeu costă 40 lei. Numai așa, creștinii, pot beneficia de rugăciunile călugărițelor și a sfinților părinți, bieții oameni, fiind, în acest mod, efectiv jecmăniți în ultimul hal de către aceste personaje triste, îmbrăcate în haine monahale, fără pic de rușine! 
Cum să profiți, măi, de nenorocirea oamenilor care vin acolo?! Cum?! V-ați pierdut înfățișarea de oameni! Stiați?!  
În momentul în care am întrebat-o ferm, însă, zâmbind oarecum ironic, dacă iubirea lui Dumnezeu costă 40 de lei sau mai mult și cum justifică dumneaei o asemenea sumă, adică, ce implică rugăciunile lor de sunt atât de costisitoare, a bătut în retragere și mi-a spus că să dau cât vreau pentru pomelnic. Am renunțat scârbită și am ales să cumpăr câteva iconițe pentru a le dărui. Nu am mai putut scăpa de gustul amar toată ziua, sincer. Atât de scârbă mi-a fost de ce a ajuns Biserica! La Mănăstirea Sag-Timișeni, din păcate, totul este o afacere! Culmea, la alte biserici, oamenii de acolo nu practică sume fixe, fiecare, dacă vrea și poate, lasă o sumă modică, care reprezintă o donație pentru biserica sau mănăstirea respectivă, acea donație nu reprezintă plata unei rugăciuni... De ce la alte biserici se poate și la Șag-Timiseni, nu? Am crezut că am dat, sincer, peste o persoană cu un comportament nesimțit, o nemernică și atâta tot! Nu am vrut, am refuzat și nu mi-am permis să cred faptul că, acolo, de fapt, este un loc în care și-a făcut lăcaș însăși, Diavolul... În seara zilei de 2 septembrie am însoțit o altă prietenă, dornică să viziteze un loc sfânt, ea venind împreună cu o fetiță în vârstă de doar 5 ani. Eu dorind parcă să îmi confirm, faptul că, acolo locuiește totuși Dumnezeu,  să mă conving de faptul că am trăit  doar un incident izolat,  am vrut să cred că am relaționat atunci cu o persoană rătăcită și că voi reuși să îmi găsesc liniștea, am avut parte de încă o experiență care m-a scârbit și m-a vindecat definitiv de ideea că la acea manăstirea îl pot găsi pe Dumnezeu... Am intrat în magazinul acelui loc pe care noi îl consideram sfânt și am așteptat decent și în liniște să vină cineva să ne servească pentru că prietena mea dorea să achiziționeze obiecte pentru ea și alte persoane dragi... Cam la 10 min și-a făcut apariția o călugăriță, cam la 60 de ani, plictisită,  cu o ținută dezordonată, neglijentă, părul murdar și nepieptănat. Am salutat, civilizat, o dată! Am salutat a doua oară! Nici un răspuns... Călugărița ne sfida pe față! Am trecut peste, am tăcut și am așteptat ca prietena mea să își facă cumpărăturile pentru a ne reculege apoi în Biserică. Ei bine, lucrurile nu s-au oprit aici pentru că individa îmbrăcată în straie monahale și care ar trebui să întâmpine oamenii, care vin acolo copleșiți de necazuri și cu sufletul plin de amărăciune, cu dragoste, blândețe și zâmbetul pe buze, a continuat să aibe față de prietena mea, față de mine și față de un copil de 5 anisori, un comportament nesimțit, să ne vorbească urât, arogant, sictirit și să aibe o atitudine superioară. Ele, călugărițele, ar trebui să fie acolo pentru a da putere și speranță celor care le calcă pragul, nicidecum, să-i destabilizeze sufletește și să le calce sufletele în picioare prin aroganța și răutatea cu care li se adresează, oamenilor veniți la mănăstire pentru a se ruga, pentru a se regăsi, pentru a plânge sau pur si simplu pentru a achiziționa un simplu simbol din cadrul magazinului de suveniruri religioase. Despre casă de marcat, bon fiscal și alte chestii lumești, nici vorbă. Călugărițele pot face liniștite  evaziune fiscală, mirenii, nu... Ei bine, după ce am suportat preț de vreo 10-15 minute o atitudine de căcat, am considerat că trebuie să-i spună cineva individei că atitudinea ei este nepotrivită și demnă de toată rușinea. Discursul pe care i l-am ținut pe un ton ridicat și ferm a amuțit-o preț de un minut, apoi a decretat cu un ton scăzut: „ să vindeți voi aici!” Despre ce vorbim?!! Am ieșit afară din magazin, altfel, nu știu cum se încheia seara pentru mine, în mod sigur în arestul poliției pentru lovituri și alte violențe. A fost prea mult, chiar și pentru cel mai calm om din lume, să suporte nesimțirea unei individe, care, nu cred că are, în mod sigur, nici cea mai mică legătură cu statutul de călugăriță, dimpotrivă, ea  în mod sigur are legătură cu tot ce este mai urât într-un om, pentru că atunci când alegi să calci suflete în picioare, consider că ești un om de nimic și locul tău nu este într-o mănăstire, eventual locul tău este  la spitalul de nebuni! Din punctul meu de vedere, în mod cert, fără doar şi poate, la mănăstirea Sag-Timișeni s-au refugiat toate scursorile, niște lupi în haine de miei! Aceste personaje triste s-au cazat cu tupeu la mănăstire, pentru că acolo, aceste  aşa-zise călugăriţe pot duce liniştite o viață de huzur, fără  ca ele să aibe vreo obligație față de  oameni şi această societate, pentru care noi ne zbatem zilnic, plătim impozite, dăruim  zi de zi câte ceva celor din jur, fiecare după puterile sale... 
Un călugăr sau o călugăriță ar trebui să fie niște învățători, niște deschizători de drumuri, ei ar trebui să fie ambasadorii lui Dumnezeu, să nu uite nici o clipă în slujba cui sunt și să nu se lase ispitiți sau să-și vândă sufletul atât de ieftin... Să nu-l vândă deloc! 
"Călugării nu s-au retras pentru că nu au dragoste pentru oameni, ci au plecat din mijlocul lor pentru că îi iubesc foarte mult și doresc să nu facă nimic altceva decât să se roage pentru ei."

Maica Gavrilia Papaiannis
1897 - 1992




marți, 29 august 2017

Ceva despre Psihopați


Emoţiile trăite de psihopat: Ce simte el?

1) Bucurie. Psihopatul simte exaltare sau bucurie ori de câte ori îşi realizează planul sau păcăleşte pe cineva. Am încă proaspătă în minte reacţia lui OJ Simpson când a scăpat de acuzaţia de omucidere (asta e părerea mea şi a multor altor oameni care au urmărit procesul, dacă nu cumva şi a juraţilor): bucuria lui festivă când a reuşit să păcălească poporul american, sistemul de justiţie şi mai ales victimele şi familiile lor.


2) Mânie. Robert Hare remarca în “Fără conştiinţă” că psihopaţii au un nivel scăzut de control al impulsurilor şi de aceea se înfurie mult mai repede decât oamenii normali. Manifestările de furie ale unui psihopat sunt reci, bruşte, scurte şi fără obiect. În general, nu ai cum să ştii ce anume declanşează accesele de furie deoarece această emoţie, ca şi şarmul lui, serveşte la a-i controla pe cei din jurul lui. Nu este neapărat motivată de ceva ce tu ai făcut sau de ceea ce i se întâmplă. Un psihopat poate răbufni pentru un lucru minor dar poate rămâne complet neafectat de chestiuni mult mai serioase. Manifestările de furie reprezintă o altă modalitate prin care psihopatul demonstrează că el este cel care face jocurile. Când un psihopat urlă, insultă, loveşte sau chiar răneşte şi omoară pe cineva, el este perfect conştient de reacţia lui chiar dacă acţionează pe moment, în febra evenimentelor. Ştie că face rău altora şi, mai mult, îi face plăcere.



3) Frustrare. Această emoţie este legată de manifestările lor de furie dar nu este neapărat direcţionată împotriva cuiva anume ci împotriva unui obstacol sau a unei situaţii. Un psihopat se poate simţi frustrat, de exemplu, când prietena lui nu vrea să-şi părăsească partenerul actual pentru el. Totusi, pentru moment, el ar putea fi mult prea îndrăgostit de ea ca să-şi verse asupra ei emoţiile negative. De asemenea, este posibil ca el să creadă că furia lui ar putea s-o îndepărteze de el înainte ca ea să fie complet subjugată. În astfel de situaţii, poate simţi frustrare faţă de situaţia însăşi, cu obstacolele pe care partenerul ei, familia ei sau chiar societatea în general le pun între ei. Psihopaţii, în general, experimentează frustrarea ori de câte ori se confruntă cu obstacole impersonale apărute între ei şi scopurile sau ţintele lor prezente. Dar asta este şi ceea ce îi mobilizează cu şi mai multă încăpăţânare spre un anumit demers. La urma urmei, pentru ei, depăşirea provocărilor minore ale vieţii e o altă faţetă a distracţiei.


4) Consternare. Aşa cum am văzut până acum, psihopaţii nu creează legături emoţionale cu ceilalţi, ci doar raporturi de dominare. Când cei controlaţi de psihopaţi le critică acţiunile sau rup legătura, uneori e posibil să simtă furie. Dar reacţia lor imediată e, cel mai probabil, suprinderea sau consternarea. Psihopaţii nu pot accepta ideea că acţiunile lor distructive, care lor li se par mereu justificate şi potrivite, pot determina o fiinţă umană total subjugată de ei să respingă acest comportament şi chiar pe ei. Chiar şi atunci când înşală, mint, folosesc, manipulează sau îi izolează pe alţii, ei nu consideră că trebuie să suporte consecinţele faptelor lor. În plus, psihopaţii apreciază că acţiunile lor nefaste sunt spre binele suprem al victimelor lor.

5) Plictiseală. Acesta e, probabil, singurul sentiment care le creează un sâcâitor sentiment de discomfort. Fac eforturi pentru a-l diminua, aşa cum am văzut, căutând emoţii ieftine, rănindu-i pe alţii sau adoptând un comportament deplasat. Nimic nu poate, însă, reduce pentru mult timp acest neajuns fundamental. Ei se obişnuiesc repede şi, în consecinţă, se şi plictisesc de orice persoană sau activitate nouă.

6) Episoade de teatralitate. Nu sunt foarte convinsă că aceasta e o emoţie, dar ştiu sigur că manifestările amoroase ale psihopatului, remuşcările şi empatia lui sunt lipsite de profunzime şi semnificaţie. Dacă urmareşti procesele criminalilor la ştiri sau pe canalele specializate, se poate observa că unii criminali afişează uneori tristeţe, durere sau chiar remuşcare în faţa juriului. În următorul moment, însă, glumesc şi râd cu avocaţii lor în vreme ce le dau instrucţiuni despre ce să facă şi să spună ca reprezentanţi ai lor. Manifestările afective pe care le au psihopaţii în mod curent sunt, evident, false, ele fiind doar instrumente de manipulare sau încă o altă modalitate prin care câstigă păcălindu-i pe cei din jurul lor.

7) DISPREŢ. Am scris cu majuscule acest cuvânt deoarece este emoţia care domină întreaga existenţă a psihopatului precum şi modul în care el se uită la alte fiinţe umane. Nu contează cât de şarmanţi, plini de consideraţie sau prietenoşi apar la suprafaţă, toţi psihopaţii sunt mizantropi ca fond. Emoţia fundamentală a unui psihopat este dispreţul faţă de indivizii pe care îi păcăleşte, foloseşte şi abuzează şi faţă de omenire în general. Poţi vedea mult mai uşor acest dispreţ latent al psihopatului odată ce nu mai are nevoie de tine sau când masca lui de normalitate începe să cadă. Aşa cum am văzut, psihopaţii au o părere bună despre ei şi proastă despre alţii. Pentru a descrie ierarhiile pe care le construiesc, voi folosi o analogie din studiile mele literare. M-am pregătit pentru literatură comparată în perioada de apogeu a decredibilizării lui Jacques Derida deoarece se aplica în toate domeniile: studii culturale, ierarhii de sex, relaţii inter-rasiale, post-colonialism şi chiar chiuvetei de la bucătarie. Deşi evaluarea vieţii, în general, în termenii ierarhiilor binare nedefinite nu s-a dovedit în mod particular utilă, aceasta viziune polarizată asupra lumii descrie destul de bine structura mentală a unui psihopat. Pentru astfel de oameni, cu tulburări mentale, narcisişti şi lipsiti de principii, lumea se împarte în superiori (ei) şi inferiori (alţii); prădători (ei) şi pradă (ţintele lor); manipulatori (ei) şi manipulaţi (fraierii). Evident, doar o lobotomie ar putea răsturna în minţile lor aceste ierarhii binare. Aici este şi momentul în care încetează aplicabilitatea modelului decredibilizării lui Derida. Deşi psihopaţii se consideră superiori altora, ei reuşesc să facă distincţia între diferitele nivele de inferioritate ale celor pe care îi folosesc, manipulează şi fraieresc.

 „Când viața ta începe să semene prea mult cu o ficțiune romantică, cu o poezie sau un cântec, de regulă e semn rău” Claudia  Moscovici

Extras din cartea: Masca normalitatii-Hervey Cleckley

joi, 24 august 2017

Pastile de cap cu pumnul sau (de) efectele celibatului...

„Masculinitatea trezita într-un bărbat este putere indiferent de numărul amantelor din viața lui precum și de faptul ca este sau nu căsătorit. Trădarea de sine este singura slăbiciune a unui bărbat.” Cristi Popan

Atunci când un bărbat însurat de X ani, foarte fericit în căsnicie, este luat la mișto de-o „cutră”, pe care a pus ochii și ar vrea să pună și „laba”, spunându-i nonșalant că este de acord cu propunerea lui curajoasă, însă, numai dacă o cheamă și pe doamna soață să asiste la „evenimentul fericit”, el dă bir cu fugiții și zice că a glumit... Vitejilor! Păi, na, CSF?! NCSF! Unele e mai perverse! Deh, când credeam că am și io parte de ceva la drum de seară, zice că glumește... Halal! N-am noroc în viața asta! 
Mno, băieții, au și cutrele fanteziile lor, nu numa voi! Păi, ce naiba, ori facem treabă calumea, ori stăm dracu liniștiți! Dacă vreți la cutre, haideți cu nevestele! Să privește și să știe exact de ce respect au parte acasă după o viață împreună! Apăi, de ce să pozăm în bărbați dă casă, cuminți, tați ideali și familiști, dacă suntem așa „viteji” pe Febeu?! Numa zic... Adică, întreb! 

Vă pupă, Celibatara cu defecte