Despre părinții narcisici

"Modul în care un părinte narcisic afectează dezvoltarea emoțională și psihologică a copilului

Părintele narcisic nu consideră copilul o persoană diferită de sine, ci mai degrabă o extensie a sa, o oglindă sau chiar un servitor. De aceea, copilăria alături de un părinte narcisic este una dintre cele mai traumatizante experiențe prin care poate să treacă cineva. Iar, datorită condiționării de a accepta abuzul, acesta se perpetuează mult după ce copilul crește și pleacă de acasă.

Comportamentul unui părinte narcisic:

1. Nu există respect pentru proprietatea și intimitatea ta

Când primești ceva, nu e niciodată permanent: există mereu riscul ca acel ceva să-ți fie luat înapoi, fie ca pedeapsă fie pur și simplu pentru că așa are chef părintele. Dacă îndrăznești să comentezi, ți se răspunde că de fapt lucrul acela nu a fost niciodată al tău, cel mult ți-a fost împrumutat. Tu nu ai posesiuni, tot ce există în casă este al părintelui, pentru că e casa lui. Lucrurile tale sunt date uneori altora chiar în fața ta, mâncarea din farfurie îți poate fi luată oricând, mai ales atunci când ești „neascultător”. Pedeapsa de a merge la culcare nemâncat este frecventă, chiar și pentru lucruri mărunte pe care le-ai făcut (de exemplu, ai avut un anumit ton al vocii când ai spus bună-seara).

Timpul tău este oferit fără să fii consultat iar opiniile tale sunt de fapt ale părintelui, care vorbește pentru tine ca și cum tu nu ai fi decât un apendice, o extensie a sa: vei fi surprins uneori să afli, de exemplu, că nu suporți să mănânci carne de vită, că nu îți place la cinema și că hainele din lână îți irită pielea, cu toate că nu știai toate lucrurile astea despre tine.

Părintele narcisic presupune despre copil că este identic cu el însuși și orice acțiune a copilului care pare să contrazică această idee este interpretată ca sfidare și aspru pedepsită.

Părintele narcisic va discuta despre copil ca și cum acesta nu e prezent și va profita de ocazie pentru a-l critica („Georgel e un băiat foarte liniștit, chiar mă îngrijorează uneori”), pentru a-l umili („Georgel a făcut pe el săptămâna asta, în timp ce era la școală”), pentru a-și demonstra devotamentul de părinte și cât de multe sacrificii face („dragă, știi ce greu este să ai un copil așa de greu de cap?”).

Copilul crescut de un narcisic nu are habar despre ce înseamnă să ai intimitate atunci când ești la baie (pentru că părintele narcisic nu permite spațiu personal și ca atare ușa nu va putea fi încuiată iar atitudinea de stăpân absolut al casei nu îl îndeamnă să bată la ușă înainte să intre) sau în propria sa cameră, dacă are așa ceva. Părintele narcisic trage cu urechea la conversații telefonice, citește e-mailuri sau scrisori care nu îi sunt adresate, pune întrebări indiscrete și scotocește prin obiecte personale, totul sub pretextul că trebuie să știe ce se întâmplă cu copilul său.

Sigur, a avea o conversație cu acesta ar putea să rezolve această problemă fără a viola intimitatea copilului, însă discuțiile deschise sunt o abilitate complet străină narcisicului pentru că, ori de câte ori copilul încearcă să spună ceva, se lovește de critică, ceartă și nemulțumire. Încet-încet, copilul nu va mai răspunde decât prin „bine” la orice întrebare a părintelui.

Orice tentativă de câștigare a autonomiei va fi pedepsită aspru: momente normale de maturizare (precum băieții care încep să se bărbierească sau fetele care încep să poarte machiaj) sunt întâmpinate cu rezistență și sunt permise numai după nenumărate insistențe dar, chiar și atunci, vor exista represalii (numite „consecințe” de părinte, pentru că în acest fel vina pare să aparțină copilului): „dacă ești suficient de mare să te machiezi și să te vezi cu băieți, ești suficient de mare să-ți cumperi singură haine”.

2. Părintele narcisic critică aspru și fără milă

Va rosti sentințe cu privire la copil, întotdeauna spuse pe un ton părintesc și aproape călduros: „mereu ai fost un copil dificil”, „știi că nu ești la fel de inteligent ca alți copii”, „nu ești o fată frumoasă, e nevoie să pui accent pe alte atribute”, „m-ai făcut să trec prin atât de multe probleme, încă de când te-ai născut” (povestea nașterii care a durat 2 zile și 2 nopți și aproape a omorât-o este un lait-motiv comun, scopul fiind de a sublinia copilului cât de mult datorează părintelui) și așa mai departe.

Deseori critica este „dată cu manta” (termen din jocul de biliard care înseamnă că, pentru a lovi o bilă inaccesibilă direct, trebuie să lovești mai întâi marginea suprafeței de joc): cu toate că doar copilul este în cameră, părintele narcisic se va plânge că nimănui nu-i pasă de el, că nu-l ajută nimeni, că toți sunt atât de egoiști și nu-l iubește nimeni de fapt.

Părintele narcisic ridiculizează părerile copilului. Orice remarcă a acestuia este privită cu condescendență și amuzament, ca și cum tocmai a auzit cea mai mare prostie spusă vreodată de cineva, chiar și atunci când nu este deloc așa. Orice spune copilul va fi reprodus de părinte atunci când sunt de față alte persoane, ca o glumă bună. Dacă vor râde toți, copilul va fi profund rușinat.

Părintele narcisic își va manifesta desconsiderarea și prin modalități mai subtile: de exemplu, dacă copilul se plânge de modul în care a fost tratat de alții, părintele va lua partea acelei persoane, chiar dacă nici măcar nu o cunoaște, doar pentru a-i demonstra copilului că nu are dreptate orice ar face.

3. Părintele narcisic minte frecvent, pentru a nu fi nevoit să își asume responsabilitatea pentru propriile comportamente și cuvinte

Ori de câte ori există o miză emoțională, părintele narcisic este înclinat să mintă cu privire la situație: este modul prin care creează conflict și își satisface propria nevoie de dramă și tragedie. Minciunile includ frecvent ce au spus, făcut sau simțit alte persoane iar realitatea este manevrată și forțată să se încadreze în tiparul patologic al narcisicului.

Minciunile sunt de regulă plănuite cu atenție și există mereu posibilitatea de negare și dezvinovățire. Adevărul este mai degrabă distorsionat decât inventat, ceea ce face foarte dificilă combaterea interpretărilor date cu privire la fapte.

Dacă față de persoane mai puțin apropiate manipularea este mai subtilă, față de tine părintele narcisic nu simte că este nevoie să fie atât de precaut așa că de multe ori te va minți în față. Când îi vei aduce aminte de ceva ce a făcut, va spune fie că nu-și amintește episodul fie că ai o imaginație prea bogată. Un alt răspuns tipic este: „a trecut atâta timp de atunci, de ce trebuie să dezgropi mereu trecutul?”.

Dacă vreodată reușești să îl încolțești și este nevoit să admită ce a făcut, părintele narcisic va căuta să minimalizeze situația spunând că este posibil, ca, poate, să fi făcut sau spus ceva care este posibil să te fi deranjat. După cum vezi, totul este relativizat iar asumarea responsabilității lipsește în continuare.

4. Părintele narcisic îți va distruge relațiile cu alte persoane

Părintele narcisic utilizează plenar invidia, disprețul și furia ca emoții distructive de natură să îndepărteze frații unul de celălalt. Când copiii încă locuiesc cu părinții, orice copil care opune rezistență părintelui narcisic va atrage represalii asupra tuturor copiilor și, astfel, furia fraților săi. Aceștia, dacă au fost deja „dresați” să se supună, se vor înfuria pe rebel în loc să își direcționeze furia acolo unde este potrivită, și anume asupra părintelui abuzator.

Relațiile dintre frați rămân reci și distante și după plecarea din casa părintească, mai ales dacă părintele narcisic continuă să controleze comunicarea asigurându-se că toate discuțiile trec pe la el. În felul acesta poate decide ce aude fiecare și poate semăna dramă în viața copiilor. Părintele narcisic cultivă neînțelegerile dintre frați în parte pentru că simte că astfel păstrează controlul asupra vieților lor și, în parte, pentru că scandalul și tensiunile din cadrul familiei îi oferă stimuli mai puternici decât vizionarea unei telenovele.

5. Părintele narcisic îți va transfera responsabilități adulte cât mai rapid posibil

Prietenii tăi nu au fost niciodată bineveniți la tine acasă (pentru că „nu e casa ta, ci a mea”) și, imediat ce ai avut prima slujbă, ai preluat responsabilitatea pentru orice nevoie a ta. Dacă aveai nevoie de haine puteai să ți le cumperi, că doar de acuma „aveai banii tăi”. Poate aveai responsabilități exagerate în casă (de exemplu, unui copil de 10 ani îi poți cere să își facă ordine în cameră dar nu îi poți cere să gătească pentru toată familia) sau poate chiar ai fost părinte pentru unul dintre frații mai mici.

Toată copilăria ta ai fost mereu sprijinul emoțional al părintelui narcisic și, drept urmare, nu ai avut voie să ai nevoi proprii sau să te plângi vreodată de ceva. Ori de câte ori încercai să faci asta îți reamintea toate sacrificiile și suferințele prin care a trecut, cu două implicații majore: prima, că nu ai voie să te plângi pentru că tu nu ai suferit așa de tare și a doua, că îi ești dator pentru toată suferința și e cazul să îți reiei rolul de sprijin emoțional, în loc să te plângi „tot timpul”.

6. Părintele narcisic proiectează în permanență propriile atitudini asupra copiilor

Proiecția are ca scop negarea comportamentelor indezirabile în privința propriei persoane, atribuirea lor ție și pedepsirea ta pentru că le ai. De exemplu, atunci când îți cere ceva de neacceptat și tu refuzi, îți spune printre dinți că veți discuta despre asta când te calmezi și nu mai ești furios. De fapt, părintele narcisic este cel furios însă proiectează furia asupra ta pentru că refuzul tău l-a făcut să simtă rușine pentru cererea exagerată pe care a făcut-o. Cum rușinea este un sentiment intolerabil pentru un narcisic, soluția este să atribuie furia (și implicit rezultatul său –rușinea) altcuiva, adică ție. Iar apoi își poate spune cu satisfacție că nu înțelege de ce are un copil cu care nu se poate discuta nimic pentru că se enervează din orice.

Tactica de a amâna discuția „până te calmezi” îi dă timp și să îți slăbească hotărârea prin tratamentul tăcerii sau prin crize de furie sau plâns, astfel încât să ai o înclinație mai mare să cedezi pur și simplu atunci când subiectul este redeschis.

7. Te face să crezi că începi să îți pierzi mințile

Confruntat cu ceea ce a făcut, părintele narcisic va spune că nu știi despre ce vorbești, că nu-și amintește sau că n-are idee despre ce vorbești. Percepția ta asupra realității este mereu pusă la îndoială, la fel și calitatea memoriei tale, până la punctul în care nu mai ai încredere în propriile amintiri sau gânduri. Este o tactică frecvent întâlnită la tot felul de categorii de abuzatori.

Vei auzi de la părintele narcisic și alte lucruri despre tine, cum ar fi că ești instabil, prea sensibil, că îți închipui lucruri care nu s-au întâmplat, că exagerezi, că ești isteric și irațional. S-ar putea chiar să auzi că ești psihotic și ai nevoie de psihiatru.

Aceste concluzii le va comunica și altora, sub formă de îngrijorare față de tine: nu știe de ce te porți așa irațional și de ce unde atâta furie în privința sa. Se simte foarte rănit de purtarea ta și nu știe ce a făcut ca să merite asta pentru că nu ți-a vrut decât binele pentru că te iubește.

Sunt multe avantaje care decurg din a te face să pari nebun: părintele narcisic e absolvit de orice responsabilitate, a concluzionat că nu ai nici un motiv să fii supărat pe el, e ceva fundamental în neregulă cu tine și credibilitatea ta în fața altora este subminată drastic.

8. Orice formă de abuz poate fi negată printr-o explicație plauzibilă

Indiferent de ce se întâmplă, există întotdeauna o explicație care pune părintele narcisic într-o lumină favorabilă: critica aspră este mascată ca îngrijorare, remarcile pline de cruzime sunt de fapt dovezi de afecțiune, agresivitatea este prezentată ca grijă.

Pentru a ascunde abuzul emoțional, părintele narcisic va avea mereu grijă să nu spui altcuiva ce a făcut și va susține cu tărie principiul conform căruia rufele murdare se spală în familie. Te va critica dur față de alte persoane dar mereu va avea grijă să îmbrace acea critică în forma unei îngrijorări sincere a părintelui față de un copil care nu e tocmai normal. De aceea, copiii unui părinte narcisic vor avea mereu sentimentul că nu îi crede nimeni și că nu înțelege nimeni suferința prin care trec.

9. Părintele narcisic este dominat de invidie

Părintele narcisic este permanent preocupat de a obține ceea ce au alții. Dacă vede ceva de care altcineva este mândru, va face orice pentru a obține la rândul său acel lucru. Dacă nu poate, va critica până la saturație decizia celeilalte persoane de a achiziționa acel obiect.

Părintele narcisic este invidios și pe relațiile dintre alte persoane. Am vorbit deja despre modul în care creează distanță emoțională între frați însă, atunci când aceștia cresc și au propriile familii, părintele narcisic va critica aspru nora sau ginerele, va încerca să distrugă relația de cuplu a copiilor săi și se va amesteca nepermis de mult în creșterea nepoților.

10. Părintele narcisic îți va manipula emoțiile pentru a se alimenta din suferința ta

Aceste comportament este atât de comun încât de multe ori copiii părinților narcisici îi caracterizează ca fiind vampiri emoționali: va spune ceva extrem de deranjant pentru tine cu zâmbetul pe buze, te va împunge exact în punctele tale sensibile.

O formă aparte a acestui comportament combină atragerea atenției cu nevoia ca auditoriul să sufere în acord cu nefericirea sa: părintele narcisic joacă de multe ori rolul de martir, spune că nu e iubit de nimeni, că toți sunt atât de egoiști și că nu vrea decât să moară. Ceea ce ne conduce către următorul punct.

11. Părintele narcisic adoră să fie centrul atenției

Caracteristică a tuturor narcisicilor, în cazul acelora care sunt și părinți există o serie de particularități date de faptul că percep proprii copii drept sursele ideale de atenție și adorație.

Indiferent de situație, părintele narcisic va căuta să atragă atenția asupra sa sau să strice momentul ori de câte ori altcineva este în centrul atenției, inclusiv unul dintre copiii săi. Pe măsură ce îmbătrânește, părintele narcisic se poate folosi inclusiv de provocările îmbătrânirii și limitările inerente acestui proces. Pentru a provoca dramă și a-ți atrage atenția, ar putea să își neglijeze sănătatea sau să meargă până acolo încât chiar să facă lucruri despre care știe că îi vor face rău.

12. Părintele narcisic are un comportament discriminatoriu față de copiii săi

Este obișnuit ca părintele narcisic să aleagă un „copil de aur” și o „oaie neagră”. Copilul de aur primește tratament preferențial iar părintele narcisic se identifică cu acesta însă doar atâta timp cât copilul face exact ceea ce îi cere părintele. Copilul de aur trebuie îngrijit asiduu de toți membrii familiei, mai ales de oaia neagră care nu are voie să aibă nevoi proprii. Copilul de aur nu greșește niciodată, oaia neagră e mereu vinovată.

Acest lucru contribuie la separarea dintre frați iar această separare este întreținută de părinte prin comportament favorizant și nedrept.

În funcție de numărul copiilor din familie, poate fi vorba de mai mulți copii de aur și de mai multe oi negre. Dacă vorbim de un copil unic, atunci aproape întotdeauna acesta este oaie neagră.

13. Părintele narcisic își terorizează copilul

Pentru toți abuzatorii, frica este modalitatea cea mai bună de a menține controlul asupra victimei iar părintele narcisic își antrenează permanent copilul să răspundă la acest stimul, inclusiv atunci când nu este de față. Chiar și atunci când crește, copilul continuă să simtă acea teamă, reactivată oricând de o privire anume a părintelui sau de o simplă ridicare din sprânceană.

Nu toți narcisicii abuzează fizic dar, când o fac, acest abuz poate lua forme greu de demonstrat. De exemplu, copilul nu va fi bătut cu sălbăticie astfel încât abuzul fizic să poată fi demonstrat dar va fi închis afară din casă, eventual în frig, câteva ore. O altă formă de abuz este refuzul de a te apăra de alți agresori sau îndemnarea altora să te agreseze: de exemplu, dacă părintele narcisic este mama, ar putea să îl încurajeze pe tată să te lovească, pentru că nu ai fost ascultător.

14. Tu ești mereu cel vinovat pentru ce ți se întâmplă

Pe lângă abuzul în sine, o formă mai perversă de abuz este incriminarea ta pentru ce ți se întâmplă. Tu ești vinovat pentru că te-a pedepsit, dacă erai un copil ascultător nu „forțai” pedeapsa. Așa cum stau lucrurile însă, fiind ceva în neregulă cu tine, nu a avut de ales. Doar nu era să te lase să apuci pe căi greșite…

Părintele narcisic îți va spune că l-ai supărat atât de tare încât nici măcar nu mai poate să gândească limpede. Doar știi cât de greu îi e? De ce nu poți fi și tu un copil înțelegător? De-asta ai mâncat bătaie.

15. Părintele narcisic este extrem de sensibil la critică

Dacă îl critici, va interpreta acest comportament ca sfidare iar pedeapsa va fi dură și rapidă.

16. Părintele narcisic are un comportament infantil

Dacă refuzi să te lași manipulat, o mamă narcisică de exemplu va izbucni în plâns amar spunând că n-o iubești, pentru că dacă ai fi iubit-o ai fi lăsat-o să facă ce vrea. Îți va spune că ai rănit-o și vei regreta ce ai făcut după ce ea va fi moartă.

Chiar și când erai copil, dacă îi arătai că un comportament nu este în regulă, îți spunea că și tu ai făcut ceva care, în mintea sa, era comparabil. Ca și cum comportamentul unui copil justifică din partea unui adult un comportament asemănător. Pentru narcisic însă, a fi chit este un lucru extrem de important. De câte ori faci ceva care nu îi convine, o să vezi tu ce pățești.

17. Părintele narcisic nu simte că greșește niciodată

Nu vei auzi scuze sincere de la un părinte narcisic, indiferent de ce a făcut. Există mereu o justificare, o cauză iar de multe ori acea cauză ești chiar tu (ai uitat că e ceva în neregulă cu tine?).

Scuzele sunt de forma „îmi pare rău că ți s-a părut că te-am umilit în fața rudelor”, „îmi pare rău dar a fost doar o glumă, nu mai fi așa sensibil” și clasica „îmi pare rău că propriul meu copil simte nevoia să mă facă să mă simt prost și să mă rănească”.

18. În ultimă instanță, începe să-și plângă de milă

Când nu mai are de ales și toate strategiile de diversiune au dat greș, părintele narcisic începe să își plângă de milă. E un martir care s-a sacrificat pentru familie și copii iar aceștia nu văd tot ceea ce a făcut pentru ei. Se simte atât de rău încât nu vrea decât să moară.

Asumarea responsabilității pentru ce a făcut lipsește cu desăvârșire. Mai mult, dacă nu răspunzi la această suferință afișată ostentativ, tu vei fi din nou personajul negativ. Cum poți să stai indiferent la suferința părintelui tău?"

Sursa:  DR. Alina Emandi

Judecătorii judecați

Oamenii au pretenţia ca alţii să nu vorbească niciodată despre faptele lor dar... din păcate, ei vorbesc frecvent despre ale altora, aceste persoane fiind, probabil, nişte vestale neprihănite, gen...

Au pretenţia să nu fie judecaţi de nimeni, însă, din păcate, ei judecă pe toată lumea cu prima ocazie...

Sunt victimele supreme şi devin paranoici, având impresia că toată lumea vorbeşte despre ei... Poate nici nu vă bagă lumea în seamă, poate că nu au treaba voastră, poate nu sunteţi atât de importanţi încât să vorbească lumea despre voi, asta până când nu vă apucă strechea şi vă apucaţi să vorbiţi mult, prost şi fără rost...

Apăi, dragii babei, dacă daţi ocazia să se vorbească despre voi, pentru că stârniţi praful în mahala, pentru că provocaţi printr-un comportament arogant şi nesimţit, să nu aveţi pretenţia ca oamenii să vă accepte sau să vă aplaude...

Oamenii au reacţii şi păreri, dacă li se serveşte în faţa ochilor un spectacol penibil care mai este şi gratis.

Dacă eşti fericit, nu contează ce zice lumea sau faptul că te judecă, toți mai zicem câte ceva despre cineva sau judecăm pe cineva, fie că avem sau nu acest drept... Ni-l luăm singuri!

Dacă tot ne apucăm de judecăți, să judecăm fapte, nu oameni... Fiecare știe ce luptă duce sau ce are în suflet. De aceea, dacă nu-i putem face un bine, să încercăm să nu-i facem rău iar cea mai mare provocare este să nu facem rău celor care ne-au făcut rău sau ne-au răspuns la bine cu rău.

Dacă cumva ne-am pomenit judecați, să nu uităm că și noi am judecat în mod sigur pe cineva, cândva, fie că am avut sau nu dreptate, am simțit nevoia să vorbim despre asta...

Dacă doriți să nu fiți expuși judecăților de valoare, propun să aveți o viață demnă, pentru că, atunci, nici o calomnie sau judecată nu vă pot atinge...

Vă pupă, Sexi și mereu acasă la cine vrea Ea

.

Abstinența, un stigmat?

Abstineța sexuală ar trebui să fie o virtute, nicidecum un stigmat... De aceea, domnisoarelor, doamnelor, nu trebuie să ascultați ce spune gloata, rămâneți niște femei cu principii și așteptați bărbatul potrivit, bărbatul care să vă trateze ca pe o doamnă, ca pe o lady, nu ca pe un obiect sexual!

Omul este guvernat de creier, nicidecum de instincte animalice și dacă te guvernează creierul, nu te vei tăvăli ca o scroafă sau cățea în călduri, cu unul si cu altul sau sărind din sula soțului în cea a amantului, vei rămâne o doamnă. O doamnă, ce PLM?! Nu este mai okay acest statut, cumva?! Ah, dar poate statutul de scroafă sau cățea este cumva mai fain?! Alegerea ta! Eu, ma simt și sunt o doamnă! O doamnă care mai trage câte o înjurătură dar tot o doamnă va rămâne. Pentru că poate și îi place acest statut! Eu nu mă pot prostitua, nici moral, nici sexual... De aceea nu voi face niciodată sex pe bani, nici măcar ptr un parfum pe care mi-l dă „fraierul”, „idiotul”, „prostul”, doar ca să fie lăsat să facă un cunilingus, gen. :P Amărâtul... Unii și-o merită, stați liniștiți!

Atunci când o persoană nu are ce să spună despre o femeie, o face nefutută pentru că este greu să faci curvă o femeie cu principii morale sau o femeie care nu ține să pună afișe, atunci când se rezolvă hormonal sau își consumă idila!

Cine denigrează „nefututele”, parol, abstinentele?! Exact cei care au fost necinstiți în relațiile lor, au călcat sau vor călca strâmb, oamenii fără principii morale și oamenii fără creier, rudimentarii, mahalagioaicele și alte neamuri!

Oamenii necinstiți față de partenerul de viață nu apreciază oamenii cu valori, femeile/bărbații care au amanți/amante nu apreciază oamenii cu principii morale. Dragile mele, propun să trăiți frumos pentru că sunteți frumoase.

Personal mă ghidez mereu după sintagma: Mai bine „nefutută” decât „curvă sub acoperire”, prefer să fac sex cu cine vreau și când vreau însă, personal, o voi face mereu în intimitate! Viața privată va rămâne privată pentru că eu nu trăiesc în vitrină!

„Abstinenţa este siguranţa cumpătării.” Platon

Depresia postnatala (postpartum) si tristetea de după naștere

De ce fac femeile depresie postnatala?

Cauza exacta a depresiei postnatale este necunoscuta. Nivelul de hormoni se schimba in timpul sarcinii si imediat dupa nastere. Aceste schimbari ale nivelului de hormoni pot determina reactii chimice la nivelul creierului, reactii ce joaca un rol important in aparitia depresiei.

Faptul ca va simtiti deprimate nu inseamna ca sunteti o persoana/mama rea, ca ati facut ceva nepotrivit care sa va aduca in aceasta stare.

Cat dureaza depresia postnatala?

Durata varieaza de la mamica la mamica. Unele femei se simt bine dupa cateva saptamani, insa altele se simt prost sau “de parca n-ar fi in firea lor” pentru multe luni de zile. In cazul femeilor care prezinta simptome mai severe de depresie sau care au mai avut depresii in trecut, recuperearea poate dura mai mult. Trebuie doar sa-si aminteasca ca pot primi ajutor si ca se pot vindeca.

Ce fel de tratament ajuta in cazul depresiei postnatale?

Depresia postnatala se trateaza ca orice alta depresie. Suportul, sfatuirea (terapie prin vorba) si medicatia pot ajuta. Luati legatura cu medicul dvs. pentru a va indica tratamentul potrivit.

Daca alaptez, pot lua un antidepresiv?

Daca luati un medicament antidepresiv, acesta va ajunge in laptele dvs. Vorbiti cu medicul dvs. despre riscul administrarii unui antidepresiv in timp ce alaptati. Doctorul dvs. poate decide ce medicament puteti folosi in timp ce va alaptati bebelusul.

Ce pot face pentru a-mi reveni?

Daca ati nascut de curand si va simtiti trista, anxioasa, iritata, obosita sau prezentati orice alt simptom specific depresiei postnatale, amintiti-va ca nu sunteti singura in aceasta situatie si ca multe alte mamici au trait exact aceeasi experienta. Nu “va pierdeti mintile” si nici “nu innebuniti”. Iata cateva lucuri pe care le puteti face si pe care alte mamici le-au gasit folositoare in lupta cu depresia postnatala: 

• Gasiti pe cineva cu care sa vorbiti si caruia sa-i impartasiti sentimentele dvs.
  Luati legatura cu cineva care va poate ajuta sa ingrijiti bebelusul, cu intretinerea casei si alte treburi administrative. Acest sprijin binevenit ca poate ajuta sa gasiti ragaz pentru dvs. si sa va odihniti.
• Gasiti timp sa faceti ceva pentru dvs., chiar daca asta inseamna nu mai mult de 15 minute zilnic.
• Incercati sa cititi, sa faceti cateva exercitii fizice (plimbarile sunt perfecte pentru sanatatea dvs. si sunt usor de facut), faceti o baie relaxanta sau meditati.
• Țineti un jurnal. In fiecare zi, notati-va sentimentele si trairile. Este un mod de a va destainui si elibera gandurile si frustrarile. Odata ce incepeti sa va simtiti mai bine, va puteti intoarce sa cititi ce ati scris mai la inceput. Acest lucru va va ajuta sa va dati seama cat de mult ati progresat si cat de bine va simtiti.
• Chiar daca reusiti sa faceti doar un singur lucru de-a lungul unei zile, amintiti-va ca acesta este un pas mare in directia corecta. Vor fi zile cand o sa simtiti ca n-ati reusit sa faceti nimic, insa incercati sa nu va infuriati pe propria persoana cand acest lucru se intampla.
• Nu este nicio problema in a va simti coplesita. Nasterea aduce multe schimbari, iar ingrijirea bebelusului presupune multe responsabilitati. Iar cand nu te simti tu insuti, e normal ca toate aceste lucruri noi sa ti se para ca si cum ar fi mult prea mult.
• Nimeni nu asteapta de la dvs. sa fiti o “supermamica”. Fiti sincera in legatura cu cat de mult puteti face, cereti ajutorul oamenilor din jurul dvs. atunci cand aveti nevoie.
• Discutati cu doctorul in legatura cu starea dvs. Va poate oferi atat un sfat bun, cat si medicamente pentru a va ameliora situatia in care va aflati...

• 
  

Rana de abandon din copilărie și efectele ei...

Abandonul emotional se construieste in copilarie in momentul in care cei care au grija de copil nu ofera suport si indeplinirea nevoilor copilului pentru a creste si a se imbogati emotional. Afla de la un psiholog ce presupune de fapt rana emotionala a abandonului si ce poti face pentru a te vindeca de ea!

Multe persoane se lupta cu sentimente despre nevoi emotionale neindeplinite, experimenteaza acest abandon emotional, care de fapt isi are radacina in copilarie. Desi termenul de ‘abandon’ ne duce in mod obisnuit cu gandul la separare in plan fizic, concret, in cazul abandonului emotional este un context mai abstract, ce se incadreaza in senzatii emotionale cum ca ceva nu este tocmai potrivit.

Este foarte important de mentionat ca abandonul emotional nu are nimic de a face cu proximitatea in plan fizic. Te poti simti abandonat chiar de o persoana care sta foarte aproape de tine, insa cu care conexiunea, legatura umana nu este construita, lasand astfel nevoi emotionale neindeplinite.

Persoanele care se lupta cu abandonul prezinta des teama de a ramane singure sau chiar ajung dupa mult timp sa creada ca de fapt sunt menite sa fie singure. Relatiile neindeplinite, pline de frustrare sunt construite de fapt din nesigurante si temeri. Mai mult, teama de abandon duce la abandonul in cazul fizic in care persoana pleaca din relatia interumana, ducand astfel la profetia ce se autoindeplineste.

Teama de abandon își are, de multe ori, rădăcinile în copilărie

Acest abandon emotional se construieste in copilarie in momentul in care cei care au grija de copil nu ofera suport si indeplinirea nevoilor copilului pentru a creste si a se imbogati emotional. Copilul creste intr-un mediu in care, cumva o parte din el nu este acceptata. In felul acesta, copilul ‘invata’ ca nu este ok sa afiseze acea parte. De exemplu invata ca:

- Nu este ok sa faci greseli;

- Nu este ok sa iti arati emotiile;

- I se spune ca emotiile afisate nu sunt adevarate;

- Nevoile nu sunt premise tuturor;

- Nevoile altora sunt mai importante;

- Implinirile si succesul sunt minimizate.

Alte moduri in care acest abandon emotional se intampla, cand copilul:

- Nu se ridica la asteptarile parintilor; care sunt de multe ori nerealiste si nepotrivite pentru varsta copilului;

- Este tras la raspundere pentru comportamentul altora; in special pentru actiunie si sentimentele parintilor – clasicul ‘din cauza ta’

- Dezarcordul despre o anumita actiune este exprimat ca dezacord despre intreaga pesoana si identitate a copilului in loc sa fie exprimat ca dezacord despre comportamentul specific.

Teama de abandon are radacini in copilarie, fie in urma unei pierderi semnificative cum este moartea unui parinte sau divortul, fie ca rezultat al atentiei emotionale nepotrivite. In postura de adult, aceste experiente timpurii se traduc in teama de a fi abandonat de persoanele care sunt importante. Desi un anumit grad de teama de abandon este normal ca parte din experienta umana, in momentul in care devine severa si afecteaza calitatea vietii, si de multe ori foarte dificil de gestionat, poate fi cauza principala in dificultatea de a creea relatii sanatoase.

In situatia in care copiii au crescut cu o pierdere cronica, in lipsa protectiei fizice si psihice de au nevoie si merita, ajung sa internalizeze frica. Lipsa atentiei si protectiei atat din punct de vedere fizic, cat si emotional se traduce in abandon. A trai cu experiente repetate de abandon da nastere unui sentiment ridicat de rusine. Aceasta se contureaza din mesajul implicit, inconstient din experientele de abandon: “Nu esti important. Nu esti de valoare”. Din acest loc, incepand cu aceste mesaje este necesar sa incepem vindecarea.

Procesul de recuperare incepe cand persoana incepe sa recunoasca ca aceste temeri au radacini in trecut si s-au dezvoltat ca modalitate creativa de supravietuire pentru a controla exteriorul si a atinge sentimentul de siguranta.

ARHETIPURI SI MITOLOGIE: Abandonul se regăseste si in povestile despre IUBIRI IMPOSIBILE

Mitologia este plina de povesti despre abandon sau iubiri imposibile, in special femei care si-au dedicat intreaga viata partenerilor pentru a se gasi intr-o zi parasite pentru o cauza nobila. Unii psihologi, cum este Carl Jung care sustine ca aceste mituri si legende au devenit parte din inconstientul colectiv. La un nivel primar, toti am intenalizat anumite povesti si le-am facut parte din modul comun de a vedea lumea.

Stima de sine

Sunt cateva temeri de baza care stau la baza unei stime de sine scazute si le vom aborda pe larg:

1. Teama de a face ceva ce va confirma insuficienta

2. Teama ca altii vor vedea ce au facut si in acelasi timp vor vedea insuficienta

3. Teama de a pierde ceea ce are, teama ca succesul nu poate sa fie sustinut, teama de abandon

4. Teama de a experimenta din nou umilirea, depresia, disperarea.

Terorizati ca intr-o zi aceasta teama de abandon va deveni reala si anxietatile sunt si ele la fel de reale si afecteaza stima de sine. Teama si anxietatea sunt cei doi piloni de sustinere ai unei stime de sine scazute. Bazate pe experientele timpurii, se dezvolta perceptii si credinte despre sine. Anxietatea este exagerata si patrunde in orice domeniu din viata persoanei si afecteaza: abilitatea de a lua decizii, de a se relaxa, de a mentine o hotarare sau pur si simplu motivatia, abiliatea de a-si reveni dupa o dezamagire, stabilitatea emotionala, energia personala, abilitatea de a învata, deschiderea de a invata noi abilitati, abilitatea de a introspecta.

Extras: 

Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine-Lise Bourbeau

http://www.garbo.ro/articol/Psihologie/16721/abandonul-emotional-vindeca-rana-de-abandon/pagina-3.html

Inhibiții sexuale la bărbați

Bărbatii pot avea complexe, iar sexul poate fi si pentru ei un motiv de tensiune. Iata care sunt cele mai mari temeri sexuale ale barbatilor:

1.Teama că nu fac față

"Penisul trebuie să fie suficient de încordat ca să faca fața actului sexual - cam asa poate fi rezumată problema erectiei la barbati", ne spune sexologul Bernie Zilbergeld. "Problemele apar atunci când un bărbat ejaculeaza prea repede primele dăti sau daca isi pierde erectia". Dacă se întâmplă asta, arată-i că nu e deloc grav și că poate să te satisfacă si în alte feluri.

2.Teama că nu te satisfac

"Bărbații cred ca ar trebuie să stie totul despre sex si, ei bine, s-ar putea să nu stie", spune Faye Feller, specialista in probleme sexuale. Ei se intreaba mereu: „Oare o voi putea satisface?". Zilbergeld adauga: "Bărbatii nu vor să participe la experiente de mântuială. Ei vor să aibă certitudinea că partenera lor a rămas cu o senzație plăcuta". Preia controlul si fă-l să înțeleagă că îți place ceea ce face.

3. Complexe legate de penis

"Bărbații îsi fac probleme legate de dimensiune", comenteaza sexologul Bernie Zilbergeld. Orice complimente referitoare la acest subiect sunt binevenite. "Daca un barbat este cu adevarat inhibat, nu-si va scoate lenjeria pana in momentul-cheie, si atunci e bine sa nu atragi deloc atentia asupra penisului sau", completeaza sexologul. In pat, dezbraca-l cu delicatete si spune-i cat de mult iti place sa-l simti lipit de tine. Cu timpul, se va relaxa.

4.Teama de a-si dezvalui fanteziile

"Barbatii pot fi la fel de înhibati ca și femeile când vine vorba să-și împărtasesca fanteziile sau sa propuna pozitii noi", spune Zilbergeld. Iubitului tau s-ar putea să-i fie rusine sa-ti spuna, de exemplu, ca i-ar placea enorm sa-i mangai testiculele in timp ce faceti dragoste. "Dacă este prea timid ca sa-ti spuna ce vrea, intreaba-l sau, si mai bine, ofera-i sugestii. Incearca lucruri despre care ai citit si intreaba-l de fiecare data daca îi place".

Extras: https://sanatate.bzi.ro