Emoţiile trăite de psihopat: Ce simte el?
1) Bucurie. Psihopatul simte exaltare sau bucurie ori de câte ori îşi realizează planul sau păcăleşte pe cineva. Am încă proaspătă în minte reacţia lui OJ Simpson când a scăpat de acuzaţia de omucidere (asta e părerea mea şi a multor altor oameni care au urmărit procesul, dacă nu cumva şi a juraţilor): bucuria lui festivă când a reuşit să păcălească poporul american, sistemul de justiţie şi mai ales victimele şi familiile lor.
2) Mânie. Robert Hare remarca în “Fără conştiinţă” că psihopaţii au un nivel scăzut de control al impulsurilor şi de aceea se înfurie mult mai repede decât oamenii normali. Manifestările de furie ale unui psihopat sunt reci, bruşte, scurte şi fără obiect. În general, nu ai cum să ştii ce anume declanşează accesele de furie deoarece această emoţie, ca şi şarmul lui, serveşte la a-i controla pe cei din jurul lui. Nu este neapărat motivată de ceva ce tu ai făcut sau de ceea ce i se întâmplă. Un psihopat poate răbufni pentru un lucru minor dar poate rămâne complet neafectat de chestiuni mult mai serioase. Manifestările de furie reprezintă o altă modalitate prin care psihopatul demonstrează că el este cel care face jocurile. Când un psihopat urlă, insultă, loveşte sau chiar răneşte şi omoară pe cineva, el este perfect conştient de reacţia lui chiar dacă acţionează pe moment, în febra evenimentelor. Ştie că face rău altora şi, mai mult, îi face plăcere.
3) Frustrare. Această emoţie este legată de manifestările lor de furie dar nu este neapărat direcţionată împotriva cuiva anume ci împotriva unui obstacol sau a unei situaţii. Un psihopat se poate simţi frustrat, de exemplu, când prietena lui nu vrea să-şi părăsească partenerul actual pentru el. Totusi, pentru moment, el ar putea fi mult prea îndrăgostit de ea ca să-şi verse asupra ei emoţiile negative. De asemenea, este posibil ca el să creadă că furia lui ar putea s-o îndepărteze de el înainte ca ea să fie complet subjugată. În astfel de situaţii, poate simţi frustrare faţă de situaţia însăşi, cu obstacolele pe care partenerul ei, familia ei sau chiar societatea în general le pun între ei. Psihopaţii, în general, experimentează frustrarea ori de câte ori se confruntă cu obstacole impersonale apărute între ei şi scopurile sau ţintele lor prezente. Dar asta este şi ceea ce îi mobilizează cu şi mai multă încăpăţânare spre un anumit demers. La urma urmei, pentru ei, depăşirea provocărilor minore ale vieţii e o altă faţetă a distracţiei.
4) Consternare. Aşa cum am văzut până acum, psihopaţii nu creează legături emoţionale cu ceilalţi, ci doar raporturi de dominare. Când cei controlaţi de psihopaţi le critică acţiunile sau rup legătura, uneori e posibil să simtă furie. Dar reacţia lor imediată e, cel mai probabil, suprinderea sau consternarea. Psihopaţii nu pot accepta ideea că acţiunile lor distructive, care lor li se par mereu justificate şi potrivite, pot determina o fiinţă umană total subjugată de ei să respingă acest comportament şi chiar pe ei. Chiar şi atunci când înşală, mint, folosesc, manipulează sau îi izolează pe alţii, ei nu consideră că trebuie să suporte consecinţele faptelor lor. În plus, psihopaţii apreciază că acţiunile lor nefaste sunt spre binele suprem al victimelor lor.
5) Plictiseală. Acesta e, probabil, singurul sentiment care le creează un sâcâitor sentiment de discomfort. Fac eforturi pentru a-l diminua, aşa cum am văzut, căutând emoţii ieftine, rănindu-i pe alţii sau adoptând un comportament deplasat. Nimic nu poate, însă, reduce pentru mult timp acest neajuns fundamental. Ei se obişnuiesc repede şi, în consecinţă, se şi plictisesc de orice persoană sau activitate nouă.
6) Episoade de teatralitate. Nu sunt foarte convinsă că aceasta e o emoţie, dar ştiu sigur că manifestările amoroase ale psihopatului, remuşcările şi empatia lui sunt lipsite de profunzime şi semnificaţie. Dacă urmareşti procesele criminalilor la ştiri sau pe canalele specializate, se poate observa că unii criminali afişează uneori tristeţe, durere sau chiar remuşcare în faţa juriului. În următorul moment, însă, glumesc şi râd cu avocaţii lor în vreme ce le dau instrucţiuni despre ce să facă şi să spună ca reprezentanţi ai lor. Manifestările afective pe care le au psihopaţii în mod curent sunt, evident, false, ele fiind doar instrumente de manipulare sau încă o altă modalitate prin care câstigă păcălindu-i pe cei din jurul lor.
7) DISPREŢ. Am scris cu majuscule acest cuvânt deoarece este emoţia care domină întreaga existenţă a psihopatului precum şi modul în care el se uită la alte fiinţe umane. Nu contează cât de şarmanţi, plini de consideraţie sau prietenoşi apar la suprafaţă, toţi psihopaţii sunt mizantropi ca fond. Emoţia fundamentală a unui psihopat este dispreţul faţă de indivizii pe care îi păcăleşte, foloseşte şi abuzează şi faţă de omenire în general. Poţi vedea mult mai uşor acest dispreţ latent al psihopatului odată ce nu mai are nevoie de tine sau când masca lui de normalitate începe să cadă. Aşa cum am văzut, psihopaţii au o părere bună despre ei şi proastă despre alţii. Pentru a descrie ierarhiile pe care le construiesc, voi folosi o analogie din studiile mele literare. M-am pregătit pentru literatură comparată în perioada de apogeu a decredibilizării lui Jacques Derida deoarece se aplica în toate domeniile: studii culturale, ierarhii de sex, relaţii inter-rasiale, post-colonialism şi chiar chiuvetei de la bucătarie. Deşi evaluarea vieţii, în general, în termenii ierarhiilor binare nedefinite nu s-a dovedit în mod particular utilă, aceasta viziune polarizată asupra lumii descrie destul de bine structura mentală a unui psihopat. Pentru astfel de oameni, cu tulburări mentale, narcisişti şi lipsiti de principii, lumea se împarte în superiori (ei) şi inferiori (alţii); prădători (ei) şi pradă (ţintele lor); manipulatori (ei) şi manipulaţi (fraierii). Evident, doar o lobotomie ar putea răsturna în minţile lor aceste ierarhii binare. Aici este şi momentul în care încetează aplicabilitatea modelului decredibilizării lui Derida. Deşi psihopaţii se consideră superiori altora, ei reuşesc să facă distincţia între diferitele nivele de inferioritate ale celor pe care îi folosesc, manipulează şi fraieresc.
„Când viața ta începe să semene prea mult cu o ficțiune romantică, cu o poezie sau un cântec, de regulă e semn rău” Claudia Moscovici
„Când viața ta începe să semene prea mult cu o ficțiune romantică, cu o poezie sau un cântec, de regulă e semn rău” Claudia Moscovici
Extras din cartea: Masca normalitatii-Hervey Cleckley
