joi, 28 septembrie 2017

Astăzi, câte ceva despre Pater Berno sau cum am întâlnit un înger întrupat în om...

„Dragi prieteni, dragi colegi din ASISTENȚĂ SOCIALĂ, noi avem ca scop să îi ajutăm pe cei nevoiași. Trebuie să ne ghidăm după anumite legi, politici și planuri de intervenție, însă acest om a avut o singură lege: LEGEA IUBIRII LUI CRISTOS!!! 
A oferit din inimă, fără să aștepte nimic în schimb, a mers mii de kilometrii pe jos, în pelerinaje, a parcurs peste 2 milioane de km cu microbuzul doar pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. 
Da, el este cel care m-a motivat să ajut, el este cel care mi-a fost exemplu, care mi-a arătat iubirea lui Cristos! Acum se odihnește, gata a alergat destul. S-a întors acasă... 
Ca o mică glumă, la cât de des era plecat cu microbuzul, cred ca Sf. Petru la așteptat la poarta cu un microbuz nou!”  Vlad Alexandru-asistent social

„Trecerea în eternitate a părintelui salvatorian Pater Berno Rupp a îndurerat profund Federația Caritas împreună cu toți colaboratorii acesteia. 
Pater Berno este și va rămâne pentru noi toți un exemplu de implicare socială, de ajutorare și sprijin necondiționat a tuturor celor nevoiași din dieceza noastra.” Fundația Caritas Timisoara

Așa sunau două anunțuri, aseară, pe paginile unor oameni pe care-i apreciez și cu care colaborez la diferite proiecte, alături de alți oameni frumoși... Acest preot catolic, Pater Berno, un ziditor de suflete, un om modest, simplu, frumos și luminos a fost un exemplu de cum am trebui să fie toți preoții sau pastorii din orice confesiune religioasă! 
Pater Berno este cel care a înfințat Azilul de noapte „Pater Jordan” și Centrul de zi Caritas pentru copiii abandonați. A cules oameni de pe stradă și le-a dat o șansă, șansa la viață, la o viață civilizată și normală...
Anul trecut, am participat la ziua lui de naștere,  eu și colegii asociației TGP fiind complicii care i-au organizat surpriza de ziua dumnealui, la rugămintea dragului nostru Dominic, cel mai fain dirijor din lume, copil de suflet al acestui minunat preot... Un concert surpriză!
Bucuria din ochii lui Pater Berno la vedere noastră a fost imensă, a cântat și a dansat tot concertul pe care i l-am oferit în dar. Acest concert surpriză a avut loc într-o biserică și a fost plin de emoție. Lumea a plâns și a râs cu noi! Împlinea 80 de ani, ani pe care i-a trăit frumos și demn!
Moartea Părintelui Berno, cetățean de onoare al orașului Timișoara, cel care a fost unul dintre cei care a pus bazele fundației Caritas din Timișoara a îndurerat comunitatea din Timiș. Acest om a fost tot ceea ce ar trebui să fim noi, fiecare în parte! Îi mulţumim părintelui Berno pentru angajamentul său de lungă durată, altruist şi neobosit faţă de bunăstarea celor mai săraci dintre noi. 
Părintele Berno este, în memoria noastră, un exemplu de angajament social, sacrificiu personal şi un exemplu de caritate excesiv.

Dormi în pace Pater Berno! Mă bucur că te-am cunoscut! Mulțumesc pentru exemplul tău și pentru inspirație! Tu ai fost unul dintre îngerii adevărați pe care i-am întâlnit în această viață.

În a doua parte a clipului, colegii mei de la  Asociația TGP cântă la azilul de noapte, în cadrul proiectului Gospel fără frontiere, instituție fondată de Pater Berno: