luni, 25 septembrie 2017

A fost odată... Ersilia sau gânduri printre lacrimi...

Povestea de Luni
Acum vreo 4-5 ani vedeam în lista unor oameni faini, o doamnă superbă,  o doamnă despre care mulți prieteni din lista mea vorbeau la superlativ. Am fost curioasă să o cunosc și i-am dat cerere de prietenie. Așa ne-am împrietenit și legat sufletește, am râs și am plâns împreună. Eram admiratoarea ei din umbră. Aveam ce admira, sincer. Ersilia era un om uşor de iubit şi admirat. Recunosc, personal, sunt extrem de zgârcită cu admirația, cu aprecierile  poate că sunt generoasă dar dacă admir un om,  atunci, o fac definitiv și din motive întemeiate. Ersi, cum îi spuneam noi, amicii şi prietenii ei, bucura sufletele unor studenţi din Petrosani, dăruind cu tot sufletul din cunoaşterea ei, tot ceea ce avea, acestor tineri frumoşi... 
De 10 ani, draga noastră, se lupta cu o boală cumplită, acel cancer păcătos care a venit de hac atâtor oameni minunaţi în ultimul timp. Era radioasă, nu se plângea de nimic, nu striga după ajutor, dimpotrivă, ea, cea care avea atâta nevoie de ajutor,  tot ea, ajuta necondiţionat pe toată lumea care-i cerea vreodată ceva, chiar şi atunci când nu cerea,  tot ajuta, pentru că ştia  faptul că unii oameni nu au curajul să ceară, din prea mult bun simţ sau poate de ruşine. Draga de Ersi, fiind de un altruism rar întâlnit, dădea în aşa fel, încât, nu aveai niciodată senzaţia că ţi-a acordat o favoare, ea se simţea privilegiată pentru faptul că ai lăsat-o să dea, ochişorii ei sclipind ghiduş, atunci când îi reuşea fapta bună. De unde ştiu? Știu! Știam și nu am avut curajul să-i spun vreodată că știu ce face și cine este, de teamă să nu o stingheresc, de teamă să nu intru cu bocancii în intimitatea ei. „Pârâcioșii” faptelor ei bune, m-au rugat să nu-i spun câte știu despre ea, pentru că modestia și bunul ei simț o împiedicau să se mândrească cu calitatea de om remarcabil ce era. Ea nici nu credea asta despre ea, pentru ca Ersi considera asta normalitatea. Omenia era un stil de viață pentru Ersilia noastră. Își iubea imens familia, prietenii, iubea toți  oamenii din jurul ei și-i prețuia pe fiecare în parte. Vineri a fost ultima ei zi pe pământ, ea devenind îngerul celor care au iubit-o, a plecat discret, tiptil, fără să ne anunțe că a mai rămas puțin timp pentru ea pe aici. Și-a luat rămas bun în felul ei de la câteva persoane dragi, dăruind câte ceva drept amintire pentru atunci când nu o să mai fie. Cine se gândea că este atât de aproape ziua aceea? Nimeni... De ce am simțit nevoia să scriu despre ea? Am scris pentru că am fost impresionată total de această femeie magnifică, deșteaptă și spirituală. Am scris pentru că acum am avut curajul să spun că am  iubit-o în secret și că am fost onorată de faptul că ea mi-a acordat timp, încredere și apreciere. Se spune că un om trăiește atâta timp cât ne vom aminti de el! Ne vom aminti de ea pentru ca ea să trăiască veșnic! La final, mai am de spus doar atât:
Scumpă Ersi, am aflat cu tristețe despre faptul că nu mai ești în acestă lume... Nu știu ce aș putea spune mai mult și mai frumos decât cei care au avut ocazia să trăiască cu tine și lângă tine. Eu am relaționat cu tine doar în această „lume virtuală” dar lumea aceasta virtuală este totuși atât de reală ptr că după acest cont de Fb se ascund suflete. Sufletul tău frumos și faptele tale frumoase și ținute de cele mai multe ori secret m-au făcut să te iubesc și să mă bucur că m-ai onorat cu prietenia și atenția ta. Dormi în pace, înger drag, ne iartă dacă vreodată te-am supărat cu ceva. Toamna aceasta este și mai tristă fără tine în această lume. Mă bucur că ai fost și că te-am cunoscut, Ersi scumpă. 

Drum bun spre Lumină!”