vineri, 16 februarie 2018

Ah, teoria mea...

Mă întreb, cum poate să fie cineva maestru într-un domeniu precum psihologia copilului și să fi contribuit din plin la distrugerea sufletului fragil al propriului copil? Mai bine se centra pe propriul copil și îi dădea iubirea după pe care acel copil tânjea. 

Copil de psihologi celebrii, divorţaţi, unul profesor univ și cercetător iar celălalt terapeut în Germania, acum decedat, se confesa, cui apuca, prin tramvai, la colț de stradă sau oriunde în altă parte decât acasă, neavând unde să își strige durerea de copil abuzat emoțional și fizic... Trist și amar. 
Așa au considerat cei doi bravi părinți, centrați mai mult pe carieră, relațiile lor sociale şi  personale,  să educe. În viziunea lor, probabil,  credeau că școala și banii sunt tot ceea ce contează în viaţa unui copil, de altceva... el nu mai are nevoie. 

Pe la vreo 25-27ani, copilul devenit o femeie adultă, foarte bine instruită d.p.d.v. profesional,  gene bune și pregătire profesională a avut, se căsătorea cu un mare politician, istoric, profesor și maestru în toate cele, o somitate în domeniul său. Mama-Maestra era beată de fericire și mândrie. Atașament!
Omul,  mirele,  fiind un mare Don Juan la acea vreme, cam tomnatec, nu avea decât 40 ani în plus față de d-ra ajunsă secretara cabinetului X  din ministerul de externe. Frumoasă, deșteaptă și tristă, fata maestrei căuta iubirea părintească. Aia de  de care avea nevoie în copilărie și nu a avut-o. Dupa doar 10 ani de căsnicie, fata tănără şi dulce, devenită între timp mamă şi femeie puternică, a divorţat. Se pare că si-a dat seama că tinereţea îşi cere drepturile şi partenerul nu trebuie ţină locul părintelui, el trebuie să fie iubit şi prieten, gen! Între timp a aflat că nu are nevoie de un părinte de schimb și că este capabilă să fie  FERICITĂ și LIBERĂ!

Drumul cu tramvaiul făcut împreună cu ea, acum mulți ani, a mai adăugat în sufletul meu o porție de amărăciune și scârbă care mi se activează, ori de câte ori o văd pe MĂ-SA, marea maestră... Despre "măiestria ei didactică" în calitate de pedagog ce formează specialiști, numai de bine. Sper că ești bine acum, copilă, că te-ai transformat într-un om frumos și că ai reușit să te lupți cu demonii tăi interori. Sunt convinsă că între timp ai iertat-o și că tu ai o relație bună și sănătoasă cu fata ta, că nu ai perpetuat același tip de comportament deviant. Maestra, ține mai departe prelegeri și cercetează ceva... Ce? Numai ea stie...  În mod sigur, domnia sa,  a uitat că iubirea este totul și că doar ea este rețeta/ terapia ideală în relația cu copilul tau...

„Relatia de atasament dintre o mama si fiica ei este cea mai apropiata relatie de atasament. O mama îsi va întelege cel mai bine fiica, va putea sa empatizeze usor cu ea deoarece si ea este la fel ca ea. Relatia de simbioza dintre o mama si o fiica este greu de rupt. Prin mama sa fiica va învata cum sa fie femeie. Daca mamei îi este usor cu propria identitate sexuala, atunci si fiicei îi va fi mai usor, daca, în schimb, aceasta are dificultati, atunci si fiica va avea. Copilul este oglinda voastra si va va atrage atentia asupra aspectelor psihologice care nu va plac si de care fugiti ” Psiholog Roxana Alina Olaru-Mulţumesc  mult pentru  sursa de inspiraţie, doamna psiholog!

În cazul maestrei, mai am de spus decât atât: Teoria ca teoria, maestra, însă... practica te omoară! În cazul tău, nu te-a prea omorât... Nu te recomand! 

Fragment din romanul Oglinzi