"Cea mai mare viclenie a diavolului e sa ne facă să credem că nu exista diavol.”
„Sfinții Părinți vorbesc de o "cădere în sus" oricât de paradoxala ar fi expresia, sau de o "cădere de-a dreapta" sau de o "cădere prin sfințenie". De ce? Fiindcă aceasta, virtutea, dacă nu e bine ținută în frâu, duce la mândrie. Omul cade din starea de smerenie. Și în clipa când a căzut din smerenie, e gata. A intrat în brațele celui rău!” Poate nu o simplă întâmplare a făcut ca eu să trec pragul unei mănăstiri, de două ori în zece zile, se spune că nimic nu este întâmplător. Poate, eu a trebuit să învăț ceva, poate, cei de acolo au primit un mesaj prin mine. Cine știe? Asta rămâne de văzut și de simțit. Avem lecții de învățat sau poate este necesar, uneori, să dăm chiar noi lecții de viață. Atunci când oamenii merg la Biserică sau la Mănăstire, o fac pentru că sunt în căutarea iubirii și liniștii interioare. Fiecare om, uneori, are nevoie să se reculeagă într-un loc pe care îl consideră el special, în acel moment. Prima reîntâlnire cu acest loc, a avut loc chiar în urmă cu două săptămâni. M-am urcat în mașină cu prietena mea și împreună cu fiul ei iubit am pornit la drum, un drum care speram să ne ducă spre un loc binecuvântat. Din păcate, nu a fost așa, dimpotrivă... Fusesem sfătuită să pun 40 de liturghii la mai multe lăcașuri sfinte, pentru a atrage protecția divină. Ei bine, la mănăstirea Șag-Timișeni, un astfel de serviciu costă 40 de lei. Ca la magazin! Iubirea lui Dumnezeu costă 40 lei. Numai așa, creștinii, pot beneficia de rugăciunile călugărițelor și a sfinților părinți, bieții oameni, fiind, în acest mod, efectiv jecmăniți în ultimul hal de către aceste personaje triste, îmbrăcate în haine monahale, fără pic de rușine! Cum să profiți, măi, de nenorocirea oamenilor care vin acolo?! Cum?! V-ați pierdut înfățișarea de oameni! Stiați?! În momentul în care am întrebat-o ferm, însă, zâmbind oarecum ironic, dacă iubirea lui Dumnezeu costă 40 de lei sau mai mult și cum justifică dumneaei o asemenea sumă, adică, ce implică rugăciunile lor de sunt atât de costisitoare, a bătut în retragere și mi-a spus că să dau cât vreau pentru pomelnic. Am renunțat scârbită și am ales să cumpăr câteva iconițe pentru a le dărui. Nu am mai putut scăpa de gustul amar toată ziua, sincer. Atât de scârbă mi-a fost de ce a ajuns Biserica! La Mănăstirea Sag-Timișeni, din păcate, totul este o afacere! Culmea, la alte biserici, oamenii de acolo nu practică sume fixe, fiecare, dacă vrea și poate, lasă o sumă modică, care reprezintă o donație pentru biserica sau mănăstirea respectivă, acea donație nu reprezintă plata unei rugăciuni... De ce la alte biserici se poate și la Șag-Timiseni, nu? Am crezut că am dat, sincer, peste o persoană cu un comportament nesimțit, o nemernică și atâta tot! Nu am vrut, am refuzat și nu mi-am permis să cred faptul că, acolo, de fapt, este un loc în care și-a făcut lăcaș însăși, Diavolul... În seara zilei de 2 septembrie am însoțit o altă prietenă, dornică să viziteze un loc sfânt, ea venind împreună cu o fetiță în vârstă de doar 5 ani. Eu dorind parcă să îmi confirm, faptul că, acolo locuiește totuși Dumnezeu, să mă conving de faptul că am trăit doar un incident izolat, am vrut să cred că am relaționat atunci cu o persoană rătăcită și că voi reuși să îmi găsesc liniștea, am avut parte de încă o experiență care m-a scârbit și m-a vindecat definitiv de ideea că la acea manăstirea îl pot găsi pe Dumnezeu... Am intrat în magazinul acelui loc pe care noi îl consideram sfânt și am așteptat decent și în liniște să vină cineva să ne servească pentru că prietena mea dorea să achiziționeze obiecte pentru ea și alte persoane dragi... Cam la 10 min și-a făcut apariția o călugăriță, cam la 60 de ani, plictisită, cu o ținută dezordonată, neglijentă, părul murdar și nepieptănat. Am salutat, civilizat, o dată! Am salutat a doua oară! Nici un răspuns... Călugărița ne sfida pe față! Am trecut peste, am tăcut și am așteptat ca prietena mea să își facă cumpărăturile pentru a ne reculege apoi în Biserică. Ei bine, lucrurile nu s-au oprit aici pentru că individa îmbrăcată în straie monahale și care ar trebui să întâmpine oamenii, care vin acolo copleșiți de necazuri și cu sufletul plin de amărăciune, cu dragoste, blândețe și zâmbetul pe buze, a continuat să aibe față de prietena mea, față de mine și față de un copil de 5 anisori, un comportament nesimțit, să ne vorbească urât, arogant, sictirit și să aibe o atitudine superioară. Ele, călugărițele, ar trebui să fie acolo pentru a da putere și speranță celor care le calcă pragul, nicidecum, să-i destabilizeze sufletește și să le calce sufletele în picioare prin aroganța și răutatea cu care li se adresează, oamenilor veniți la mănăstire pentru a se ruga, pentru a se regăsi, pentru a plânge sau pur si simplu pentru a achiziționa un simplu simbol din cadrul magazinului de suveniruri religioase. Despre casă de marcat, bon fiscal și alte chestii lumești, nici vorbă. Călugărițele pot face liniștite evaziune fiscală, mirenii, nu... Ei bine, după ce am suportat preț de vreo 10-15 minute o atitudine de căcat, am considerat că trebuie să-i spună cineva individei că atitudinea ei este nepotrivită și demnă de toată rușinea. Discursul pe care i l-am ținut pe un ton ridicat și ferm a amuțit-o preț de un minut, apoi a decretat cu un ton scăzut: „ să vindeți voi aici!” Despre ce vorbim?!! Am ieșit afară din magazin, altfel, nu știu cum se încheia seara pentru mine, în mod sigur în arestul poliției pentru lovituri și alte violențe. A fost prea mult, chiar și pentru cel mai calm om din lume, să suporte nesimțirea unei individe, care, nu cred că are, în mod sigur, nici cea mai mică legătură cu statutul de călugăriță, dimpotrivă, ea în mod sigur are legătură cu tot ce este mai urât într-un om, pentru că atunci când alegi să calci suflete în picioare, consider că ești un om de nimic și locul tău nu este într-o mănăstire, eventual locul tău este la spitalul de nebuni! Din punctul meu de vedere, în mod cert, fără doar şi poate, la mănăstirea Sag-Timișeni s-au refugiat toate scursorile, niște lupi în haine de miei! Aceste personaje triste s-au cazat cu tupeu la mănăstire, pentru că acolo, aceste aşa-zise călugăriţe pot duce liniştite o viață de huzur, fără ca ele să aibe vreo obligație față de oameni şi această societate, pentru care noi ne zbatem zilnic, plătim impozite, dăruim zi de zi câte ceva celor din jur, fiecare după puterile sale...Un călugăr sau o călugăriță ar trebui să fie niște învățători, niște deschizători de drumuri, ei ar trebui să fie ambasadorii lui Dumnezeu, să nu uite nici o clipă în slujba cui sunt și să nu se lase ispitiți sau să-și vândă sufletul atât de ieftin... Să nu-l vândă deloc!
"Călugării nu s-au retras pentru că nu au dragoste pentru oameni, ci au plecat din mijlocul lor pentru că îi iubesc foarte mult și doresc să nu facă nimic altceva decât să se roage pentru ei."
„Sfinții Părinți vorbesc de o "cădere în sus" oricât de paradoxala ar fi expresia, sau de o "cădere de-a dreapta" sau de o "cădere prin sfințenie". De ce? Fiindcă aceasta, virtutea, dacă nu e bine ținută în frâu, duce la mândrie. Omul cade din starea de smerenie. Și în clipa când a căzut din smerenie, e gata. A intrat în brațele celui rău!” Poate nu o simplă întâmplare a făcut ca eu să trec pragul unei mănăstiri, de două ori în zece zile, se spune că nimic nu este întâmplător. Poate, eu a trebuit să învăț ceva, poate, cei de acolo au primit un mesaj prin mine. Cine știe? Asta rămâne de văzut și de simțit. Avem lecții de învățat sau poate este necesar, uneori, să dăm chiar noi lecții de viață. Atunci când oamenii merg la Biserică sau la Mănăstire, o fac pentru că sunt în căutarea iubirii și liniștii interioare. Fiecare om, uneori, are nevoie să se reculeagă într-un loc pe care îl consideră el special, în acel moment. Prima reîntâlnire cu acest loc, a avut loc chiar în urmă cu două săptămâni. M-am urcat în mașină cu prietena mea și împreună cu fiul ei iubit am pornit la drum, un drum care speram să ne ducă spre un loc binecuvântat. Din păcate, nu a fost așa, dimpotrivă... Fusesem sfătuită să pun 40 de liturghii la mai multe lăcașuri sfinte, pentru a atrage protecția divină. Ei bine, la mănăstirea Șag-Timișeni, un astfel de serviciu costă 40 de lei. Ca la magazin! Iubirea lui Dumnezeu costă 40 lei. Numai așa, creștinii, pot beneficia de rugăciunile călugărițelor și a sfinților părinți, bieții oameni, fiind, în acest mod, efectiv jecmăniți în ultimul hal de către aceste personaje triste, îmbrăcate în haine monahale, fără pic de rușine! Cum să profiți, măi, de nenorocirea oamenilor care vin acolo?! Cum?! V-ați pierdut înfățișarea de oameni! Stiați?! În momentul în care am întrebat-o ferm, însă, zâmbind oarecum ironic, dacă iubirea lui Dumnezeu costă 40 de lei sau mai mult și cum justifică dumneaei o asemenea sumă, adică, ce implică rugăciunile lor de sunt atât de costisitoare, a bătut în retragere și mi-a spus că să dau cât vreau pentru pomelnic. Am renunțat scârbită și am ales să cumpăr câteva iconițe pentru a le dărui. Nu am mai putut scăpa de gustul amar toată ziua, sincer. Atât de scârbă mi-a fost de ce a ajuns Biserica! La Mănăstirea Sag-Timișeni, din păcate, totul este o afacere! Culmea, la alte biserici, oamenii de acolo nu practică sume fixe, fiecare, dacă vrea și poate, lasă o sumă modică, care reprezintă o donație pentru biserica sau mănăstirea respectivă, acea donație nu reprezintă plata unei rugăciuni... De ce la alte biserici se poate și la Șag-Timiseni, nu? Am crezut că am dat, sincer, peste o persoană cu un comportament nesimțit, o nemernică și atâta tot! Nu am vrut, am refuzat și nu mi-am permis să cred faptul că, acolo, de fapt, este un loc în care și-a făcut lăcaș însăși, Diavolul... În seara zilei de 2 septembrie am însoțit o altă prietenă, dornică să viziteze un loc sfânt, ea venind împreună cu o fetiță în vârstă de doar 5 ani. Eu dorind parcă să îmi confirm, faptul că, acolo locuiește totuși Dumnezeu, să mă conving de faptul că am trăit doar un incident izolat, am vrut să cred că am relaționat atunci cu o persoană rătăcită și că voi reuși să îmi găsesc liniștea, am avut parte de încă o experiență care m-a scârbit și m-a vindecat definitiv de ideea că la acea manăstirea îl pot găsi pe Dumnezeu... Am intrat în magazinul acelui loc pe care noi îl consideram sfânt și am așteptat decent și în liniște să vină cineva să ne servească pentru că prietena mea dorea să achiziționeze obiecte pentru ea și alte persoane dragi... Cam la 10 min și-a făcut apariția o călugăriță, cam la 60 de ani, plictisită, cu o ținută dezordonată, neglijentă, părul murdar și nepieptănat. Am salutat, civilizat, o dată! Am salutat a doua oară! Nici un răspuns... Călugărița ne sfida pe față! Am trecut peste, am tăcut și am așteptat ca prietena mea să își facă cumpărăturile pentru a ne reculege apoi în Biserică. Ei bine, lucrurile nu s-au oprit aici pentru că individa îmbrăcată în straie monahale și care ar trebui să întâmpine oamenii, care vin acolo copleșiți de necazuri și cu sufletul plin de amărăciune, cu dragoste, blândețe și zâmbetul pe buze, a continuat să aibe față de prietena mea, față de mine și față de un copil de 5 anisori, un comportament nesimțit, să ne vorbească urât, arogant, sictirit și să aibe o atitudine superioară. Ele, călugărițele, ar trebui să fie acolo pentru a da putere și speranță celor care le calcă pragul, nicidecum, să-i destabilizeze sufletește și să le calce sufletele în picioare prin aroganța și răutatea cu care li se adresează, oamenilor veniți la mănăstire pentru a se ruga, pentru a se regăsi, pentru a plânge sau pur si simplu pentru a achiziționa un simplu simbol din cadrul magazinului de suveniruri religioase. Despre casă de marcat, bon fiscal și alte chestii lumești, nici vorbă. Călugărițele pot face liniștite evaziune fiscală, mirenii, nu... Ei bine, după ce am suportat preț de vreo 10-15 minute o atitudine de căcat, am considerat că trebuie să-i spună cineva individei că atitudinea ei este nepotrivită și demnă de toată rușinea. Discursul pe care i l-am ținut pe un ton ridicat și ferm a amuțit-o preț de un minut, apoi a decretat cu un ton scăzut: „ să vindeți voi aici!” Despre ce vorbim?!! Am ieșit afară din magazin, altfel, nu știu cum se încheia seara pentru mine, în mod sigur în arestul poliției pentru lovituri și alte violențe. A fost prea mult, chiar și pentru cel mai calm om din lume, să suporte nesimțirea unei individe, care, nu cred că are, în mod sigur, nici cea mai mică legătură cu statutul de călugăriță, dimpotrivă, ea în mod sigur are legătură cu tot ce este mai urât într-un om, pentru că atunci când alegi să calci suflete în picioare, consider că ești un om de nimic și locul tău nu este într-o mănăstire, eventual locul tău este la spitalul de nebuni! Din punctul meu de vedere, în mod cert, fără doar şi poate, la mănăstirea Sag-Timișeni s-au refugiat toate scursorile, niște lupi în haine de miei! Aceste personaje triste s-au cazat cu tupeu la mănăstire, pentru că acolo, aceste aşa-zise călugăriţe pot duce liniştite o viață de huzur, fără ca ele să aibe vreo obligație față de oameni şi această societate, pentru care noi ne zbatem zilnic, plătim impozite, dăruim zi de zi câte ceva celor din jur, fiecare după puterile sale...Un călugăr sau o călugăriță ar trebui să fie niște învățători, niște deschizători de drumuri, ei ar trebui să fie ambasadorii lui Dumnezeu, să nu uite nici o clipă în slujba cui sunt și să nu se lase ispitiți sau să-și vândă sufletul atât de ieftin... Să nu-l vândă deloc!
"Călugării nu s-au retras pentru că nu au dragoste pentru oameni, ci au plecat din mijlocul lor pentru că îi iubesc foarte mult și doresc să nu facă nimic altceva decât să se roage pentru ei."
Maica Gavrilia Papaiannis
1897 - 1992
