Haideți să facem radiografia urbană a unui om căzut sau mai bine zis, poate vom afla, cum să-l mai SINucidem odată... Dacă se poate, omul să moară în chinuri și disperat!
Atunci când cineva moare și nu mai este capabil să se apere de mizeria voastră, a celor cu suflete mici și caracter mizerabil, ar trebui ca noi cei care am fost în contact ani de zile cu cel/cea plecat(ă) să vă tragem o flegmă între ochi! Aveți de grijă, s-ar putea să se întâmple asta, cândva...
Credeți că voi nu puteți să fiți „lapidați”, așa cum domniile voastre o faceţi? Cum să aveţi acest gen de atitudine faţă de cineva care a plecat atât de nefericit dintre noi?!
S-ar putea ca judecata gloatei la adresa voastră să fie mult mai puternică decât judecata la care o persoană decedată este supusă de către voi, cunoscuții și apropiații ei... Universul nu rămâne dator! Să țineți minte asta!
Dacă în timpul vieții nu v-ați rezolvat problemele personale cu el/ea, nu este cazul să o faceți acum, zic... Mă rog, persoanele involuate spiritual fac asta, ele nefiind capabile să fie empatice, nici măcar în fața unei tragedii... Trist!
Dacă nu ai putut, nu ai avut ocazia sau nu ai vrut să ajuți o persoană aflată în derivă, măcar să ai puțină compasiune și considerație față de ea, acum când nu mai este aici să se bucure de soarele frumos de afară sau de ninsoarea de azi noapte... Crezi că poți?
"Ar trebui sa învătam sa îi privim pe oameni mai mult în lumina suferintelor lor si nu în functie de ce au facut sau nu." - Dietrich Bonhoeffer
Am scris această notiță chiar a două zi după ce Vera a fost găsită decedată, lângă un pumn de somnifere și o scrisoare, undeva la PĂDUREA VERDE de lângă Timișoara, înecată de revoltă și neputință, după o săptămână în care am sperat ca ea să fie găsită vie, recuperată și redată acestei lumi, o lume care avea atâta nevoie de oameni frumoși ca și EA. Cred cu tărie în faptul că ea putea să fie salvată... A trecut un an de atunci, însă, oamenii au rămas la fel de mizerabili, ba mai rău... Vinovații morali ai morții ei sunt veseli și senini, probabil, rânjesc mefistofelic, parcă gata să-i mai dea una, dacă printr-o minune ea ar ridica capul să povestească despre ce și cine a dus-o spre moarte... Mi-ar plăcea să aflu, cândva, cine a pus amărăciunea în sufletul ei și care este numele persoanelor care au adus-o în cea mai neagră depresie. Martorii tăcuți ai morții ei sunt poate mai rău decât cei care au ucis în ea dorința de a se mai bucura de viață. Au privit-o senini cum moare puțin câte puțin! Nu era vorba despre ei și nu voiau să se încarce cu problemele altora, ei doar cer, nu dau! Martorii zâmbeau atunci când ea trecea lividă pe coridoarele instituției în care își desfășura activitatea, având cele mai înalte competențe profesionale. Era unică! Pentru gloată nu conta frumosul din ea, nu conta faptul că ea era cea mai bine pregătită profesional dintre ele, poate asta le și rodea, conta că nu era o femeie elegantă, dichisită și fițoasă. Era un om ales, simplu și plin de de lumină. Ea știa să dea încredere oamenilor, să-i valorizeze și să-i aprecieze! Pentru ea nu contau chestiile astea legate de modă! Investea în cărți, formări și fata ei! Da, femeile părăsite de soți devin ținta glumelor și a bârfei, a țațelor ce își dădeau coate în urma ei! Făceau „ședințe” prin clase și prin cabinete, ședințe de care am beneficiat și eu, mult timp, însă, eu sunt prea infatuată și miserupistă, așa că... răutatea nu mă atinge, mă provoacă să le arât târfelor, ce bine sunt! Acum, ”Martorele lui Iehova”, mimează durerea ca niște veritabile actrițe de Oscar... Patetic, penibil și de căcat! Femeia asta a murit puțin câte puțin, lângă o turmă de specialiști, mult prea ocupați cu bârfa și statul degeaba, nici măcar cu ceea ar fi trebui să facă prin instituția respectivă! Puținii oameni buni, care au văzut zbaterea ei, nu au știut ce să-i facă sau poate nu au știut că asistă la o moarte anunțată. Indiferența ucide! Sper ca d-na Karmă să fie judecătoarea supremă! Dumnezeu ne iartă dar Karma, nu!
„În zilele noastre, sinuciderea este doar o cale de a dispare. Este îndeplinită cu timiditate, în tăcere, şi fără ecouri. Nu mai este o acţiune, ci numai o predare."Cesare Pavese
